Marile magazine se folosesc de numeroase strategii pentru a te face sa cumperi mai mult și mai scump, fără să îți dai seama.
Chiar dacă ai plecat cu gândul de a cumpăra doar câteva produse, când ajungi la casa de marcat te trezești cu coșul plin.
Printre „trucurile” folosite este amplasarea alimentelor și a produselor de bază (detergenți etc.) spre capătul magazinului, pentru ca tu să te plimbi printre celelalte rafturi până ajungi la ele și să îți pui în coș lucruri de care nu ai cu adevărat nevoie.
De asemenea, mai nou, raionul cu flori și cel de patiserie se află la intrarea în magazin, tocmai pentru a-ți da o stare de bine și, evident, pentru a te face să cumperi și un ghiveci/buchet de flori, chiar dacă nu era pe listă.
Există tentații și pentru copiii, cerealele cele mai scumpe și mai nesănătoase fiind puse la nivelul lor, motiv pentru care părinții trebuie să fie atenți.
Produsele „mini” de la casa de marcat sunt o adevărată capcană, deoarece îți fac cu ochiul cât timp stai la coadă și există șanse mari să le cumperi.
Pentru a nu te lăsa influențat de aceste lucruri cel mai recomandat este să mergi la cumpărături cu o listă și să încerci să o respecți. De asemenea, specialiștii susțin că nu este bine să pleci la supermarket dacă nu ai mâncat înainte, deoarece sub influența senzației de foame vei fi tentat să cumperi mai multe produse nesănătoase.
Sursa: Daily Mail
Lasă un comentariu