Ţolea: „Domnul Căprar ar trebui să ne vorbească despre proiectele Aradului, nu să transmită mesaje populiste”

Ţolea: „Domnul Căprar ar trebui să ne vorbească despre proiectele Aradului, nu să transmită mesaje populiste”

Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, îi atrage atenţia deputatului PSD Dorel Căprar că priorităţile arădenilor nu sunt mesajele populiste preluate de la „maşina de propagandă” a Guvernului, cum ar fi ieftinirea energiei electrice pentru consumatorii industriali.

„Arădenii încă aşteaptă să afle din partea parlamentarilor Puterii date concrete despre proiectele care privesc municipiul şi judeţul Arad şi care stau blocate din cauza guvernării dezastruase conduse de Victor Ponta. În loc să «plagieze» comunicatul de presă al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, domnul Căprar ar trebui să le vorbească arădenilor despre proiectele care privesc judeţul şi municipiul Arad şi care stau blocate din diverse motive. Spre exemplu, sunt convins că atât eu, cât şi arădenii, am vrea să aflăm de la domnul deputat când se va realiza proiectul de intubare al Canalului Mureşel”, a declarat Adrian Ţolea.

Prim-vicepreşedintele PDL a oferit acest exemplu pentru că nu mai departe de ieri, după ploaia care s-a abătut peste oraşul nostru, mai multe gospodării au fost inundate din pricina acestui canal. „Este un proiect foarte util pentru arădeni şi care de doi ani aşteaptă ordinul de începere a lucrărilor. Au fost alocaţi bani pentru demararea proiectului încă din prima parte a anului 2012, dar apoi, în buna tradiţie a Guvernării PSD, finanţarea fost tăiată, iar proiectul abandonat. Poate domnul Căprar aşteaptă să fie tras într-o barcă pneumatică, la următoarea inundaţie, după modelul deja împământenit de Ponta, ca să îşi dea seama de necesitatea intubării canalului Mureşel”, a completat Adrian Ţolea.

Liderul PDL Arad aminteşte că încă din vara anului 2012 au fost alocate 1,5 milioane de lei din totalul de 17,6 milioane de lei, pentru demararea proiectului. În acelaşi timp, prim-vicepreşedintele PDL Arad îi aminteşte lui Dorel Căprar că arădenii l-au trimis în Parlamentul României, iar datoria deputatului este de a se bate pentru interesele celor care l-au votat adică: intubarea Canalului Mureşel, finalizarea celor două pasaje de pe Centura Municipiului Arad, rezolvarea situaţiei drumului Arad-Şiria-Seleuş, NU repetarea obsesivă a mesajelor transmise de la Bucureşti.

  1. CIUMPALACII ROSII 29 iunie, 2014, 10:33 am

    Lasa-l domnu Tolea,bietul caprar isi traieste ultimele zile ca presedinte de organizatie judeteana…..insfarsit si seful si pretenu lui pre nume pontacu-ciumpalacu-plagiatu si-a dat seama ca trebuie sa-i administreze a 3-a cizma …….adica asta inseamna in limbaj bolsevic,sa-l demita! Mai nou,toti ciumpalacii din conducerea rosie au inceput sa roiasca pre langa don madutze,sa-l laude,sa-l venereze…..adica se dau bine pre langa viitorul presedinte! Vai de steaua lor…..

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.