O tomografie computerizată reprezintă o metodă de diagnostic imagistic ce folosește razele X pentru a realiza imagini detaliate ale structurilor corpului. Dacă medicul v-a recomandat una puteți să faceți invetigația gratuit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad informează persoanele interesate că programările la examenul Computer Tomograf, prin Casa de Asigurări de Sănătate, se realizează începând cu data de 15 a lunii în curs, pentru luna următoare. Spre exemplu, dacă doriți să efectuați investigația în luna februarie trebuie să vă programați începând cu data de 15 a lunii ianuarie.
Programările se pot face personal, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, între orele 07.30 și 11.00, la etajul 1, la cabinetul asistentei șefe a Secției de Radiologie.
De asemenea, între orele 11.00 – 13.30 vă puteți programa telefonic, la numărul de telefon 0257 220 000, interior 165.
Programările se fac până la epuizarea fondurilor disponibile prin contract.
Lasă un comentariu