UVVG Arad este membră a Consiliului Director al unui consorțiu medical internațional.
B.R.I.M.E.A. („Belt and Road” International Medical Education Alliance) este un consorțiu internațional în domeniul medical, care reunește 84 de universități din toată lumea, având ca scop comun schimbul de bune practici în educația medicală și realizarea de activități comune (cursuri, aplicații practice), pentru creșterea calității pregătirii studenților în învățământul superior medical. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad este membru al Consiliului Director al acestui consorțiu, alături de alte 9 universități.
În cadrul acestui consorțiu, în data de 15.07. 2022 a avut loc Conferința Învățământului Superior Medical cu tema „Partajarea misiunii medicale și realizarea unui nou capitol de educație medicală”.
Au fost abordate subiecte de actualitate: conotații actuale ale misiunii medicale; etica medicală, interdisciplinaritatea medicală cu ingineria și alte științe (biologie, fizică, chimie); evaluarea calității învațământului medical; digitalizarea învățământului superior medical: concept, metodă și formare; integrarea noilor tehnologii medicale și explorarea unor noi forme de educație medicală; reforma, inovarea și dezvoltarea predării prin simulare în educația clinică; oportunități și provocări ale cooperării internaționale în educația medicală; rolul profesorilor în formarea viitorilor medici.
Rectorul universității, prof. dr. habil. Coralia Cotoraci, a prezentat conferința plenară : „Transformarea digitală a învățământului medical superior în Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – Lecții învățate din Pandemie”: „Universitatea de Vest «Vasile Goldiș» a început digalizarea procesului academic, inclusiv medical încă din anul 2003, ceea ce a făcut la ca debutul pandemiei Covid-19 să nu ne găsească nepregătiți. Au fost apreciate măsurile progresive pe care le-am introdus, începând cu platforma de predare, de management a studenților sau de admitere; resursele electronice de literatură științifică, programele de training în domeniul preclinic și clinic. De asemenea, a fost prezentat planul de transformare digitală pe care universitatea noastră a început deja să-l implementeze. Toate aceste măsuri au fost apreciate de reprezentanții universităților participante”.
Lasă un comentariu