Un șofer a încercat să introducă ilegal în România zeci de tone de deșeuri provenite din Italia.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu peste 22.000 de kilograme de deșeuri, pentru care șoferul autovehiculului nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
„În data de 16 decembrie, a fost efectuat un control, la intrarea în ţară, pentru un camion, condus de un cetăţean roman. Conform documentelor prezentate, mijlocul de transport era încărcat cu 22.600 de kilograme deșeuri material plastic şi cauciuc, încărcate de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu Arad. În cadrul verificărilor, autorităţile de control au stabili că, în realitate, deşeurile transportate constau în hârtie, polistiren, plastic şi lemn, toate amestecate. În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru deşeurile sus-menţionate, acestea fiind returnate societăţilor expeditoare”, declară reprezentanții Poliției de Frontieră.
Lasă un comentariu