Trei secții din incinta fostului Spital Municipal au fost introduse în circuitul COVID în ultima săptămână ca urmare a creșterii numărului arădenilor infectați cu coronavirus care au nevoie de spitalizare.
Numărul pacienților infectați cu virusul SARS CoV-2 și internați pe secțiile Covid-19 ale Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a ajuns în această dimineață la 236.
27 dintre pacienți sunt internați pe secțiile de terapie intensivă iar 20 sunt copii, internați în Compartimentul Boli Infecțioase Copii.
„În contextul creșterii numărului de cetățeni infectați cu virusul SARS CoV-2, care necesită internare, în ultima săptămână am deschis trei secții în circuit COVID-19 cu un total de 78 de paturi. Este vorba despre secțiile din incinta fostului Spital Municipal: Urologie cu 28 de paturi și Chirurgie Generală II cu 25 de paturi, iar azi dimineață am deschis și secția Clinică Medicina Muncii în circuit COVID-19 cu alte 25 de paturi dotate cu prize de oxigen. În total avem 256 de paturi alocate pacienților cu infecție SARS CoV-2”, a explicat ec Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu