Trei tineri care fugeau de poliție au fost prinși după ce s-au răsturnat cu mașina.
Incidentul a avut loc în noaptea de 22 spre 23 noiembrie. Polițiștii orașului Chișineu – Criș împreună cu cei ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și pădurari din cadrul AJVPS Arad au efectuat o acțiune pe fondul de vânătoare nr.19 Șiclău – Grăniceri.
În urma activității desfășurate au fost depistați în flagrant delict în localitatea Grăniceri, trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, toți din localitatea Grăniceri, având asupra lor un iepure de câmp și doi câini de vânătoare. Cei trei nu au oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, încercând să fugă cu un autoturism, dar la scurt timp au pierdut controlul volanului și s-au răsturnat în afara părții carosabile.
Din verificări a reieșit că nici unul din cei trei tineri nu deține autorizație de vânătoare și nici de arme și muniții, totodată tânărul de 24 de ani figura ca fiind în carantină la domiciliu acesta fiind sancționat contravențional de polițiști cu amendă în valoare de 1.000 de lei în baza Legii 55/2020 privind prevenirea și combaterea pandemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic.
Lasă un comentariu