Asemenea anilor precedenţi, şi în acest an, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad organizează evenimentul intitulat „Ziua Porţilor Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile.
Ziua Europeană a Justiţiei Civile este celebrată în întreaga Europă în fiecare an, la data de 25 octombrie, începând cu anul 2003, la iniţiativa Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, cu scopul de a aduce în atenţia publicului european a modului de funcţionare a organelor judiciare.
Cu acest prilej, justiţiabilii, elevii şi studenţii care doresc să urmeze cariera de magistrat, precum şi orice persoană interesată, sunt invitaţi să participe lavenimentul care va avea loc vineri, 25 octombrie, în intervalul orar 9 – 14, la sediul de pe Bulevardul General Vasile Milea, nr. 2
În cadrul acestui eveniment, participanţii vor avea ocazia să viziteze Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad şi să afle ce presupune înfăptuirea actului de justiţie, cariera de magistrat, circuitul unui dosar, precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.
Celebrarea Zilei Europene a Justiţiei Civile este un bun prilej pentru instanţele de judecată de a-şi face cunoscută activitatea şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public, iar figura centrală a actului de justiţie este tocmai cetăţeanul.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” […]