Formația rock Fantazia de la Palatul Copiilor Arad a câștigat trofeul Concursului Național de Interpretare vocal-instrumentală „Muzritm”, desfășurat la Vatra Dornei la sfârșitul săptămânii trecute. Trupa coordonată de prof. Paul Edeleni este formată din Arthur Horeanu (10 ani) – voce și clape, Andrei Jipa (13 ani), Robert Urban (13 ani) – bas și Radu Ungur (12 ani) – tobe.
„Fantazia a avut de apărat excelentul palmares câștigat la ediția de anul trecut a festivalului Muzritm, când a câștigat premiul de popularitate și cinci premii I: pentru trupă, solist vocal, chitarist, basist și baterist. Anul acesta au obținut trofeul festivalului, în urma unui recital de 40 de minute deosebit de apreciat de public și juriu. Este o încununare a efortului depus de copiii din Fantazia în acest an, în care au mai câștigat premiul I la festivalul «Coloana Infinitului» desfășurat în luna mai la Tg. Jiu”, a declarat prof. Paul Edeleni.
Festivalul organizat de Clubul Copiilor Vatra-Dornei, ajuns la cea de-a XXI-a ediție, s-a desfășurat în parcul central al stațiunii sucevene, unde zeci de concurenți – soliști instrumentiști, vocali și formații – de la cluburile copiilor din țară – au interpretat live melodii folk, la pop-rock, hard rock sau heavy-metal. Manifestarea este organizată sub egida Ministerului Educației, fiind inclusă în calendarul olimpiadelor școlare, în cadrul disciplinei „muzică și interpretare”.
Juriul pentru această etapa națională a Festivalului „Muzritm” a avut în componență profesori de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, de la colegiile din Suceava, precum și directori muzicali de la posturile teritoriale de radio și TV.
Fantazia abordează melodii dintr-un spectru larg, de la rock’n roll, hard’n heavy până la power & symphonic metal, și în prezent lucrează cu pasiune la primele lor compoziții originale.
În toamna anului trecut Fantazia a participat la talent show-ul NextStar difuzat de Antena 1, a deschis prima ediție a festivalului Timland (TM) și a cântat în cluburi din Arad în deschiderea a numeroase trupe: N.O.R. (Oradea), Mere (TM), Peet Project (HU), Corso (AR), Blood & Pain (AR), On the Edge (AR) și în alte concerte, recitaluri și emisiuni TV.
Pe puștanii din Fantazia îi puteți vedea și asculta sâmbătă seara, într-un recital pe ștrandul din Arad și până atunci îi puteți urmări pe facebook.com/fantazia.rockband și pe youtube.com/user/fantaziaofficial
Lasă un comentariu