Consiliul Judeţean Arad a mai făcut o invetiție importantă la secţia TBC a Spitalului Judeţean.
A fost achiziționat un aparat care reduce perioada de diagnosticare a TBC de la două luni la două ore!
Cu aparatul GeneXpert, un dispozitiv pentru depistarea genetică a tuberculozei şi rezistenţa la antibiotice, pacienţii beneficiază de o diagnosticare mult mai rapidă a bolii. Fiind o tehnică modernă, diagnosticarea durează ceva mai mult de două ore, putând fi realizate patru teste în acelaşi timp, comparativ cu tehnica folosită anterior, cea clasică. Aceasta a durat aproximativ 60 de zile. Datorită noului aparat, se câştigă timp inclusiv în prescrierea tratamentului, crescând şansele de vindecare. Deja au fost realizate aproximativ 500 de teste cu aparatura achiziţionată.
„Noul spital TBC, finalizat exclusiv din fondurile Consiliului Judeţean Arad, este dovada faptului că, pentru noi, sănătatea publică este pe primul loc. Muncim ca arădenii să beneficieze de servicii medicale moderne şi profesionale, la ei acasă. Consiliul Judeţean a investit doar anul trecut 2 milioane de euro în Spitalul Judeţean şi am realizat proiecte de 58 de milioane de euro pentru construirea de noi spitale şi secţii”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Lasă un comentariu