În ziua de 2 mai 1990, în Arad, și-a deschis porțile Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, cu două facultăți, datorită viziunii și dorinței de neclintit a Rectorului Fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, care, împreună cu alți intelectuali ai Aradului, a transformat dorința corifeului Marii Uniri în misiunea vieții sale, aceea de a aduce învățământul superior, în limba română, la Arad.
În cei 33 de ani de la înființare, U.V.V.G. Arad a devenit o cetate a științei și culturii arădene, transilvane și euro-regionale, integrată în spațiul european al cercetării și educației, afiliată la mai mult de 50 DE organizații internaționale.
„Crezul universității noastre, „Prin noi înșine!”, a făcut ca astăzi să avem peste 100.000 de absolvenți, care duc numele universității noastre pe toate continentele. Graţie performanțelor de până acum, universitatea noastră a participat activ la dezvoltarea socio-economică și culturală a României”, se arată într-un comunicat de presă al UVVG.
„Suntem o Universitate care a pornit de mai bine de 30 de ani de la o viziune: cea a rectorului fondator, prof. dr. Aurel Ardelean, împărtășită de ceilalți membri fondatori, care și-au unit forțele, având alături autoritățile locale. Împreună cu dorința de nestăvilit a tinerilor de a avea învățământ superior la Arad…au pornit la drum! Nu a fost un drum ușor, dimpotrivă. De aceea motto-ul lui Vasile Goldiș, «Prin noi înșine», ne-a călăuzit mereu. Și iată-ne aici, după 33 de ani de muncă, sacrificii și renunțări, dar și de mari satisfacții. Suntem și vom rămâne o universitate comunitară, singura cu această structură din țară. Aparținem Aradului și ne mândrim cu asta. Vivat, crescat, floreat UVVG ARAD!LA MULȚI ANI întregii comunități U.V.V.G. Arad”, a transmis prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci, rectorul U.V.V.G.
Lasă un comentariu