Nu pe noi, desigur, că are el alte ziare de casă care să-i publice interviuri şi sondaje mincinoase, ci pe o grămadă de angajaţi din societăţile la care administraţia deţine pachetul majoritar de acţiuni.
Persoane (nu numai din societăţile respective, totuşi) care nici nu visau, vreodată, să le bage în seamă „Tutankhamun” au primit invitaţie la cheful de vreo mie de participanţi pe care edilul de la Pro Arhitectura l-a ţinut la un hotel din Arad.
„Uaaau! Ne-a chemat FALCĂ la ZIUA LUI! Îţi dai seama, tu, colega?!?”, se putea auzi, zilele trecute, prin societăţile de care pomeneam.
Şi s-a dus lumea, că doar „nu toată ziua te sună cineva din partea primarului, să te invite” la bairam. Sună numai în anii electorali şi, în special în 2016 (!), când „faraonul” simte că-i cam fuge jilţul de sub fund. Iar cum pe „baticuri” nu se mai poate baza, edilul nostru s-a gândit să-i „fidelizeze” măcar pe cei legaţi, prin locul de muncă, de el şi de partid (PDL).
În rest, ca la chef, lumea a mâncat, a băut, s-a pozat cu ursu’, a dat „share” şi a plecat acasă să povestească prin vecini despre măreţul eveniment.
E ziua lui G . se vede ca acus o vom sarbatori in festivalurile propuse de startegii culturali ai orasului.
Cine plateste nota de plata oare o sa vedem vreo chitanta ? Si aia facuta asa pe din Dos.
V-a plati Asociatia „Educatio”, tot din banii nostrii….
…Compania de apa,Centrul cultural municipal, arq-glad,spalatorul de parale-si alti escroci…totul pe spinarea aradenilor!
asa a chefuit si Iotcu la ziua lui inainte de sfarsit….
bine punctat. perfect adevarat.
Următoarea aniversare va fi in pușcărie. O sa vedeți …
stim. doar el nu vrea sa vada :)))
Orlando ce sa faca si el acum? mananca o paine din scuipat, pana la urma si ea e dulce 🙂
Zice el de ziare „de casa” si „ziaristi de casa”, dar el ce e? trompeta PSD-ului, ca a lui iotcu nu mai poate acum ca e cu iz penal.
Demagocie gretoasa, dar ce sa-i faci? in ziua de azi „ziaristi independenti” si „obiectivi” se gasesc la tot pasul :)))
vezi ca si la Falca e cu iz penal. cat de curand vine o zi
Ar fi mancat si gura ziaristului independent, dar cum nu a fost invitat, mananca rahat, turcesc :))))
Independenti? De la bombonel citire,niste scursuri….
Corect,cu o completre/intrebare! Cand scriu „independentii”,corectii,despre penalul/condamnat si dosarele lui Ghita Petru Gheorghita Feies? Despre paravanul PSD in imobiliare-un hot/escroc notoriu,protejat de militie si fisc,vezi sinuciderea notarului cu,care furau sute de hectare de teren ,supranumit TEO,latifundiarul,Teodor dalca sulincean? Ca-i mire sau mireasa nu am aflat,ca-i ultimul gunoi,DA! ps.plateste si pt.tacere/omisiune….
de unde a avut bani Falconeti de un asemenea eveniment? nu cumva din cei ai aradenilor fraieri? ca nu cred ca si-a vandut pufoaica legata cu drod cu care a ajuns la Arad la drumuri, nici Oltcitul ca aia e acum masina de epoca. din pacate orasul asta isi merita soarta. platiti fratilor taxe si impozite sa se imbuibe Falca si Iotcu si Cionca si Pistru!!
Ti-o luat Falca bani de pe card si n-ai stiut te pomeni, ba da unii „ie prosti” rau di tat
Corect , subscriu !
UAUUU !! Ce articol infantil rezultat din lipsa de talent jurnalistic, combinat cu lipsa de subiecte si cu inca ceva 😉
De ce infantil? simplu, pentru ca am ajuns sa discutam despre cati invitati are primarul si pe cine invita la propria lui zi de nastere.
Asta e jurnalismul in ziua de azi promovat de Antena 3, RTV cu marele predecesor al prostiei pe ecran, marele OTV. Asta a ajuns sa ne fie livrat ca informatie in 2016 – tristo-tragic
asa suntem noi romanii,mancam c_ _cat aiurea… ce tot atata zarva in jurul lui Falca, eu ca si aradean nu-s curios ce ,,invarteli” face el atat timp cat se vad imbunatatiri vizibile in oras (si pot spune raspicat ca se vad).
Nu sunt membru PDL ba din contra de obicei la campanii electorale (in afara de cele pt primar Arad) votez cu PSD-ul.
Nu zic ca Falca este perfect, din contra … dar din mai multe rele ii mai bine sa il alegi pe cel mai putin rau…
Nu mai fiti boschetari…
vad ca si acest site a inceput sa fie infectat de postacii primarului parvenit si impostor. puroiaza veninul din ei stiind ca nu mai au mult.
redactia ar trebui sa modereze comentariile .
Pt. anonim….vreau sa-ti spun caci tu nu ma reprezinti pe mine si pe aradeni ….Tu lingi pe impostorul si parvenitul numit PRIMAR ….Cum adica pe ARADENI nui intereseaza pe ce se cheltuiesc banii ??? Tu ai minte anonimule si lingaule ce esti???
Sa i se verifice PRIMARULUI daca a platit doua chefuri cu fast pe an de cand este primar…..Din ce bani?…..Daca se vrea se poate asa este DNA???? Lumea nu e proasta !!!!!
un chef de ziua lui falca ,este o chestiune pur personala
pe cine a invitat este problema lui , si nu priveste pe nimeni
dar daca sa cheltuit un singur banut
din banii publici , sau daca cineva din
apropiatii lui sa dus la acel eveniment
cu masina de serviciu , este o incalcare a legii .
si inca ceva , orice sponzorizare al unui astfel
de eveniment , al unei institutii bugetare sau din subordinea
consiliului local este ilegala .
Omul e disperat. Ma mir ca nu i-a invitat si pe alegatorii lui din Checheci si de pe a Sezatorii?
[…] Uaaau! Ne-a chemat FALCĂ la ZIUA LUI! Îţi dai seama, tu, colega?!? […]