Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad are puncte mobile de înscriere în județ
Lipova, Curtici, Chișineu Criș, Pecica, Ineu, Beliu, Pâncota, Nădlac, Hălmagiu, Gurahonț, Sebiș sunt locații în care sunt organizate puncte mobile de înscriere pentru toate cele 9 facultăți ale universității de stat din Arad.
În Lipova, echipa de înscriere UAV va fi prezentă în 11 și 18 iulie, chiar la Primărie, iar în Curtici, tot la Primărie, în 13 iulie, între orele 9-14.
La Chișineu Criș, UAV va fi prezentă la Casa de Cultură în 14 iulie, iar în Pecica, la Primărie, în 13 și 20 iulie, între orele 9 -14.
La Pâncota, cei care doresc să se înscrie la facultățile UAV, o pot face în 10 iulie, între orele 10 -15, la punctul de înscriere organizat la Primărie. Cei din Nădlac pot cere informații și chiar aplica pentru oricare dintre facultăți, în 11 și 18 iulie, la echipa UAV de la Casa de Cultură din localitate.
Cei din Sebiș se pot înscrie în 12 și 17 iulie, în intervalul 10-14 la echipa de la Liceul Teoretic Sebiș. La Gurahonț, tot la liceul din localitate, punctul mobil de înscriere va fi prezent în 12 și 13 iulie, între orele 10-14, iar la Primăria din Hălmagiu, în data de 12 iulie, între orele 10 și 13.
La Ineu și Beliu, UAV va face înscrieri pentru admiterea la facultate, în 12 și 20 iulie. La Ineu, echipa UAV va fi la Colegiul „Mihai Viteazul”, între orele 9 -13.30, iar la Beliu, la Primărie între orele 14-16.
Lasă un comentariu