UCIGAŞUL lui Valentin Costea a fost CONDAMNAT la închisoare

UCIGAŞUL lui Valentin Costea a fost CONDAMNAT la închisoare

Dan Dorel Hodiş, ucigaşul lui Valentin Costea, a fost condamnat astăzi de Tribunalul Arad la 13,8 ani de închisoare. Instanţa i-a redus criminalului pedeapsa cu o treime, pentru că acesta şi-a recunoscut fapta.

Tribunalul a mai hotărât ca părinţii lui Valentin Costea să primească, fiecare, câte 10.000 de euro ca despăgubiri, cu titlul de daune morale. Sentinţa nu este definitivă.

Valentin Costea a fost bătut cu sălbăticie, în data de 5 martie, în atelierul de tunning auto pe care-l deţinea în parcul industrial UTA. Agresorul, Dan Dorel Hodiş, care-l mai ajuta pe Valentin Costea la atelier, a declarat că a vrut să-i fure banii, din cauza sărăciei şi a datoriilor pe care le avea. Acesta, cunoscut ca şi consumator de droguri, l-a lovit pe Valentin Costea cu o bară din metal, lăsându-l într-o baltă de sânge.

Costea a fost găsit întâmplător şi transportat apoi la spital, însă eforturile medicilor de a-i salva viaţa au fost zadarnice. În 10 martie, acesta a intrat în moarte cerebrală iar în 18 martie a fost declarat mort.

Văduva lui Valentin Costea, Diana Mariş, s-a arătat dezamăgită de faptul că pedeapsa nu a fost mai aspră: „S-au dat 13 ani de închisoare pentru o crimă care a şocat o ţară întreagă, fapt care… nu poate decât să mă dezamăgească profund!”

  1. cerem reintroducerea pedepsei cu moartea pentru asemenea oameni!!!!!!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.