UDMR: A fost o greșeală modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală

UDMR: A fost o greșeală modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală

Nu suntem de acord cu decizia Guvernului și considerăm că a fost o greșeală modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală prin ordonanță  de urgență, se arată într-un comunicat de presă al UDMR.

Uniunea își menține opinia și consideră că ambele Coduri să fie modificate în conformitate cu deciziile Curții Constituționale și strict în urma unei dezbateri în Parlament.

„Este îngrijorător modul ascuns și graba în care Guvernul a decis în această situație, de asemenea, nu suntem de acord nici cu modul în care, în luna mai 2016, a fost modificat Codul Penal, tot prin OUG, fără nici o dezbatere publică. Prin acea modificare procurorul a fost situat într-o poziţie superioară judecătorului, însă acest aspect nu a deranjat pe nimeni în acel moment. Indignarea cetățenilor este absolut justificată. Parlamentul nu poate fi ocolit de Guvern prin adoptări de OUG. De fiecare dată când s-a încercat reglementarea acestei probleme prin ordonanță de urgență, au fost erori grave”, se precizează în comunicatul UDMR.

„Modificarea Codului Penal este necesară pentru că forma sa actuală are cel puțin 40 de prevederi care au fost declarate neconstituționale. Este nevoie de voință politică pentru a efectua aceste corecții, întrucât cei care au încercat până în prezent remedierea erorilor prin adoptarea de amendamente, au fost criticați vehement. Noi propunem o dezbatere în Parlament în regim de urgență, cu scopul de a armoniza prevederile celor două Coduri cu deciziile Curții Constituționale”, mai precizează reprezentanții UDMR.

  1. UDMR are dreptate politicieni ar trebui sa inteleaga ca oameni nu ies din casa de dragul de a se plimba noaptea in frig , ger ploai sau zapada , poporul iese cand este nemultmit !!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.