Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad aduce precizări referitoare la încadrarea în muncă a administratorilor sau a femeilor de serviciu în asociaţiile de proprietari, subiect abordat de presă în ultimele zile.
Astfel, conducerea ULAL afirmă, cu legislaţia pe masă, că „serviciile de administrare, întreţinere, modernizare, îngrijire şi tot ceea ce ţine de proprietatea comună se pot efectua în baza unor contracte individuale de muncă cu persoane fizice, sau în baza contractelor de prestări servicii în cazul persoanelor juridice.”
„Conform Art. 35, alin. 1, din legea 230/2007 privind înfiinţăarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, pentru activitatea de administrare care include activităţi de administrare tehnică de contabilitate şi casierie, asociaţia de proprietari poate angaja fie persoane fizice atestate pentru funcţia de administrator de imobile, fie poate încheia contracte de administrare cu persoane juridice specializate şi autorizate care au ca obiect de activitate numai domeniul asociaţiilor de proprietari, ori care au ca activitate principală administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract”, a precizat Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad, referindu-se la cazul administratorilor de imobile.
Lasă un comentariu