Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad atrage atenţia, într-un comunicat de presă, asupra depunerii declarațiilor fiscale 101 și 112.
Uniunea Locală a Asociațiilor Locative Arad reamintește asociațiilor de proprietari următoarele:
- Declarația Fiscală 101 privind impozitul pe profit trebuie completată și depusă până la data de 25 februarie 2018 pentru asociațiile de proprietari care obțin venituri din exploatarea proprietății comune (venituri din închirierea unor spații comune, din instalarea de reclame, din servicii de telecomunicații, în condițiile legii);
- Declarația Fiscală 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate se completează și se depune numai electronic, începând cu obligaţiile fiscale aferente anului 2018, având termen de depunere data de 25 a fiecărei luni pentru luna precedentă.
ULAL Arad oferă sprijin asociațiilor de proprietari membre, în ceea ce priveşte completarea și depunere a acestor declarații fiscale, a precizat Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.
Lasă un comentariu