ULAL și RETIM urmează să semneze contractul de salubrizare, termenul de începere a colectării selective fiind 23 aprilie.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, cea care manageriază proiectul Sistem Integrat de Managament al Deșeurilor Solide în județul Arad, RETIM Ecologic Service SA (operatorul câştigător al licitaţiei, pentru Zona I Arad), membrii Comitetului Director al Uniunii Locale a Asociațiilor Locative (ULAL) Arad, reprezentanţi ai UPA (Uniunea Profesională a Administratorilor din Arad) s-au întâlnit a treia oară pentru a clarifica nelămuririle legate de prevederile contractului de prestări servicii propus de către firma de colectare și aprobat de ADI SIGD Arad.
Discuțiile s-au concretizat în jurul a două subiecte: termenul de la care intră în vigoare penalitățile rezultate în urma întârzierii plăților și răspunderea contractuală față de recipientele de colectare luate in gestiune. Cele trei părți au agreat ca termenul pentru penalități de 30 de zile este acceptabil pentru toate și au completat pentru acuratețe prevederile articolului privind luarea în gestiune a containerelor aflate pe domeniul public, asociațiile nefiind obligate să preia aceste containere, implicit să răspundă în eventualitatea furtului sau deteriorării acestora (art. 10, lit. p).
Dorina Lupșe, preşedintele ULAL Arad, și-a arătat susţinerea pentru colectarea selectivă a deşeurilor și a insistat asupra necesităţii dezvoltării bazei logistice şi a infrastructurii necesare acestei operaţiuni, precum şi necesitatea unei colaborări eficiente şi a unei comunicări permanente între prestator, beneficiar şi autoritatea publică locală.
„Pentru armonizarea poziţiilor exprimate de participanţi s-a desfăşurat o întâlnire între participanţi – beneficiari, prestator şi autorităţile locale. Pe parcusul a două ore, au fost discutate prevederile contractului propus spre semnare, iar firma SC Retim Ecologic Service SA a adoptat modificări pentru ca asociațiile de proprietari să nu aibă răspunderi materiale.S-a pus în discuţie chestiunea luării în gestiune de către asociaţiile de proprietari a pubelelor, containerelor şi a spaţiilor de colectare a deşeurilor, ULAL Arad fiind împotrivă, întrucât obiectul de activitate al unei asociaţii de proprietari nu permite acest lucru, participanţii fiind de acord ca asociaţiile de proprietari să nu preia aceste containere şi spaţii de depozitare (art. 10, lit. p). S-a discutat prelungirea termenului de plată al facturilor, acesta fiind modificat de la 15 zile la 30 de zile la cererea reprezentanţilor beneficiarilor”, a declarat Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad
În cursul lunii martie ULAL a cerut ANRSC (agenția națională care reglementează contractele din domeniul salubrității) avizul pentru semnarea contracului. ANRCS a răspuns pozitiv, confirmând legalitatea documentului și conformitatea acestuia cu normele de salubritate în vigoare la nivel național și județean.
„Mă bucur că în sfârșit s-a înțeles faptul că avem un contract legal și echilibrat. Sperăm să încheiem cât mai repede contractele de prestări servicii ca să putem să ne concentrăm pe partea de operare care presupune un imens efort logistic și de comunicare. Implementarea unui nou sistem de colectare pe cinci categorii diferite de deșeuri reprezintă un pas important nu numai în modernizarea județului în ceea ce privește managementul deșeurilor, dar și în schimbarea atitudinii populației față de deșeuri prin participarea activă la schimbarea unei paradigme în ceea ce privește ecologia. Împreună vom reuși să avem un mediu mai curat si condiții de viață mai bune pentru cetățeni”, a declarat Dan Pascu, director general RETIM.
„Ma bucură faptul că am găsit flexibilitate atât din partea operatorului de colectare cât şi din partea asociaţiilor care reprezintă interesele cetăţenilor. Avem obligaţia ca, până la sfârşitul anului, întregul sistem să fie operaţional, pe raza judeţului, iar pentru Zona I, cea mai mare, care cuprinde şi municipiul, însumând peste jumătate din populația judeţului, termenul de începere a colectării selective este 23 aprilie. Urmărim nu doar respectarea acestor termene şi îndeplinirea indicatorilor propuşi, dar şi crearea unui mediu mai curat cu un plus de confort pentru cetăţenii judeţului nostru”, a afirmat Adrian Ţolea, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor – Judeţul Arad”.
Lasă un comentariu