Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu se vor afla la Săvârșin de Crăciun și Anul Nou. Toate surorile Majestății Sale au dorit să fie la castel, alături de Custodele Coroanei, în acest final de an marcat de marea suferință a pierderii tatălui lor, Regele Mihai, se arată într-un comunicat al Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale.
„Cu mare părere de rău, fiind în perioada de mare doliu, Familia Regală nu va putea primi, ca în anii precedenți, colindătorii la Castelul Regal. Singura excepție vor fi Dubașii din Săvârșin, care vor fi așteptați, ca în fiecare an, la ora 12, în ziua de Ajun (24 decembrie 2017), în piața cu fântână din incinta Satului Regal. Dubașii nu vor cânta urările strămoșești, ci vor păstra un moment de reculegere în memoria Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I, în prezența Familiei Regale”, se precizează în comunicat.
De remarcat, că la intrarea pe Domeniul Regal Săvârșin, cartea de condoleanțe rămâne în continuare deschisă, chiar și în zilele de Crăciun, alături de portretul Regelui Mihai I și de o candelă aprinsă, până la împlinirea celor 40 de zile de mare doliu.
Familia Regală va participa, în dimineața zilei de 26 decembrie, la ora 11, la slujba din a doua zi de Crăciun, la biserica ortodoxă din comună.
Lasă un comentariu