Un avocat arădean RĂBUFNEȘTE după uciderea fetiței de la Caracal. Cazuri REVOLTĂTOARE și la Arad

Un avocat arădean RĂBUFNEȘTE după uciderea fetiței de la Caracal. Cazuri REVOLTĂTOARE și la Arad

Avocatul arădean Mihai Pașca a răbufnit după faptele îngrozitoare petrecute la Caracal.

Într-o postare pe Facebook, avocatul arădean critică dur sistemul public din România, indignat de modul în care autoritățile statului au „reacționat” din momentul în care fata de 14 ani a sunat la 112 și până la deznodământul tragic al acestui caz.

Mihai Pașca a dat câteva exemple în care și la Arad sistemul și-a arătat „fața hâdă și puhavă”.

Vă invităm să citiți, în cele ce urmează, postarea avocatului, în cazul în care nu ați făcut-o deja, pe Facebook. E o lectură obligatorie pentru a înțelege în ce fel de societate trăim:

„Din nou, pentru a nu știu câta oară, o tragedie ne descoperă fața hâdă și puhavă a unui sistem public inert, total ineficient în fața nenorocirilor, agresiunilor sau cataclismelor naturale.

O fată moare de mâna unui descreierat în timp ce polițiștii stau la ușa criminalului și așteaptă ca să vină o hârtie care să le dea voie să intre să o salveze. De la momentul în care au localizat adresa unde se ascundea criminalul cu prada lui, pana la interventie, trec 4 ore, în care cică au „supravegheat” casa.

O combinație de prostie pură cu lipsă de omenie i-a ținut la poartă pe polițiști în timp ce fata se pare că era ucisă înăuntru. Indiferent de rezultatul anchetei care va stabili filmul evenimentelor, polițiștii statului român au stat în fața unei porți în spatele căreia bănuiau că e o fată răpită, probabil în pericol de moarte și nu au intervenit, așteptând cică un mandat de percheziție și ora 6 la care credeau ei ca legea permite începerea percheziției.
Prostie – pentru că nu aveau nevoie nici de mandat și nici să se facă ora 6, cât timp aveau bănuiala ca înăuntru tocmai se produce o faptă care pune în pericol viața unui om (art. 159 Cod procedura penală).
Mai grav – lipsă de omenie, pt că s-au temut mai mult de o sancțiune ce credeau că le putea fi aplicată, daca intră, decât de faptul că înăuntru unei ființe umane, unei fete de 14 ani fără apărare, i se pot întâmpla grozăviile care i s-au si intamplat.

Urmeaza anchete, comisii si un efort la fel de mizerabil al tuturor acestor limbrici – procuror, polițisti, politicieni – de a fugi de raspundere. Alexandra tot moartă va fi.

Caz izolat? Nici vorbă.
Vorbesc de sistem pentru că (și aici măcar colegii avocați pot să mă susțină) eu personal am întâlnit în activitate suficiente situații în care poliția dar și parchetul au aratat că sunt efectiv praf și pulbere în fața hoților, agresorilor și interlopilor. O caricatură de sistem, putred și ineficient. Funcțional cât de cât cu găinarii dar pe nicăieri în fața infractorilor de profesie. Blocat în nepăsare, blazare, subfinanțare și subdotare, vinovat de umilirea și suprasolicitarea celor câțiva care chiar muncesc în el, de politizare și promovarea incompetenților și nu în ultimul rând de fraternizarea cu cei pe care ar trebui să îi închidă.

Doar câteva situații de care m-am lovit în activitate:
• Femeie răpită, bătută, băgată în portbagaj și violată de fost soț. Pentru că autoritățile nu sunt sigure că a fost și viol, restul fiind clar, agresorul este cercetat în libertate și primește doar control judiciar.
• Persoană bătută, transportată în altă locație unde bătaia continuă, apoi eliberată. Primul martor ocular audiat abia după 6 luni deși fusese indicat în plângere. Agresorii trimiși în judecată abia după 4 ani timp în care mai agresează și alte persoane și mai colecționează și alte dosare care tărăgănează.
• Femeie amenințată cu moartea de fostul soț pentru că nu mai voia să continue conviețuirea. Individul aduce un cuțit într-un local public pentru a își întări promisiunea că îi va tăia gâtul. Judecătoarea refuză ordinul de protecție, pentru că nu s-a dovedit că ar mai fi fost și alte amenințări în trecut și pt că agresorul a susținut că a fost nervos.
• Femeie agresată de soț care și incendiază incinta în care lucra soția. Ordin de protecție refuzat.
• Polițiștii identifică utilaj furat în curtea hoților. Procurorul refuză solicitarea unui mandat de percheziție, pentru că fapta nu i se pare destul de gravă. Bunul furat dispare.
• Fiu de polițist lovește cu pumnii în figură în local public o femeie necunoscută care nu a fost încântată că respectivul a dorit să o pipăie. Tatăl, polițist, vine în biroul avocatului încearcă să intimideze și spune că va demonstra că nu va păți copilul nimic.

Invit colegii cu alte exemple.

Despre situațiile în care unii polițiști (câteodată și magistrați) sunt mai interlopi decât interlopii nu mai discutăm. Din când în când mai pleznește o bubă și noi apucăm să vedem prin crăpătură puțin din mizeria unui sistem în care șefii fac contrabandă, trafic de droguri, acoperă contracost evazioniștii sau clanurile de interlopi. Si pentru ca să rămână șefi dau și ei o parte mai sus. Povestea continuă de zeci de ani deja. Si nu! Nu exagerez!

Și din când în când lovește tragedia. O fată nevinovată moare așa, un polițist moare împușcat pt că a fost trimis în fața glonțului fără vestă, 60 de copii mor, unii arși într-un bar alții mâncați de bacterii în spitale insalubre. Ne trezim, ne revoltăm, protestăm. Sute de oameni sunt gazați și bătuți de jandarmi, deveniți deodată eficienți și organizați. Nu mai protestăm. Bine că l-au condamnat pe Dragnea. Nu mai contează cum. Totul va fi bine. Acum toți suntem pro europeni și pro justiție. Ne batem deja unii cu alții pe cât de europeni și justițiari suntem. Ce se vor face politicienii care cică susțineau justiția? Că nu mai au obiectul muncii. Trebuie să vină cu altceva. Greu. Până una alta tragedia acestei fetițe nevinovate le va da ocazia să mai flecărească câteva zile simulând afectarea și preocuparea.

LE: ca sa pară că nu stă degeaba, cel de două zile ministru de interne la solicitarea Vioricăi a demis șeful poliției române și prefectul de Olt !?! Oare ce treaba avea prefectul cu incompetența și neomenia polițiștilor?”

Postarea avocatului arădean a fost distribuită de zeci de persoane până la ora scrierii acestor rânduri.

  1. Perfecta dreptate. Pana la urma tot ce se intimpla in acesta tarisoara de mana a treia este rezultatul a 30 de ani de indobitocire premeditata prin care printre multe altele sa ajuns la o indiferenta si lipsa de respect fata de om. Toate valorile umane au fost calcate in picioare si in schimb ghiolbanismul mioritic a fost promovat din greu toti acesti ani. Din pacate rezultatele se vad, dar cea ce este cu adevarat ingrijorator este ca am lasat mostenire copiilor nostri o tara putreda pana in temelii fara niciun viitor. Sau intamplator au plecat 10 milioane de romani din tara ????

    Raspunde
  2. trist dar adevarat ce spune dl avocat. din pacate nu ne mai facem bine niciodata

    Raspunde
  3. Nu știu ce se va întâmpla cu domnul avocat pe viitor, dar tot ce spune este adevarat
    Afirm cu toată responsabilitateDeoarece și eu ma număr printre victimele care au apele la ajutorul autoritatilorpoliyie, procuratura, notari, judecători și cu stipoare am constatat complicitatea tuturor cu interlopul care mi a pricinuit pagube orale materiale și amenințarea publica cu Moarte a soțului meu dacă nu își retrage plângerea penala.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.