„El este unul dintre ultimii bărbați adevărați”, spunea actrița Michelle Pfeiffer, citată pe coperta uneia dinte puținele biografii ale lui Sean Connery, scrisă de un autor german. Renumitul actor, decedat sâmbăta trecută la vârsta de 90 de ani, era cunoscut pentru reticența sa față de interviuri și biografii. Tot acolo, fostul președinte american Bill Clinton spunea, adresându-i-se la decernarea distincției pentru Merite Culturale, din 1989: „Fără dumneavoastră, n-am fi câștigat Războiul Rece”.
Deși s-au scris deja multe, la momentul decesului, biografia lui Sean Connery, de autorul german Siegfried Tesche, aduce o serie de detalii inedite despre viața, cariera și hobby-urile charismaticului idol al unor întregi generații.
Discreție și adevăr
În 1980, când actorul avea deja 50 de ani, a respins o ofertă din partea unei edituri, de a i se scrie și publica biografia, refuzând totodată și gajul de două milioane de dolari, oferit de aceasta. Ulterior, Sean Connery a spus într-un interviu: „Nu va exista o biografie a mea. Eu nu trădez nimic. Nu am încredere în oamenii care dezvăluie prea mult despre ei înșiși. În afară de asta, pe unii i-ar răni dacă aș scrie adevărul precum îl știu”.
El i-a mai avertizat pe eventualii biografi că „pot să scrie ce vor, iar apoi îi dau în judecată”. Ceea ce a și făcut, de mai multe ori. Însă vânătorii de best-selleruri nu s-au oprit, chiar dacă unele biografii apărute fără acordul său au trebuit amplu rescrise, sau au fost retrase de pe piață imediat după publicare.
„Nu pot opri pe nimeni să-mi scrie biografia. Însă oricine se avântă în viața mea privată trebuie să știe că nu poate aștepta de la mine nici cel mai mic ajutor”, a spus Sean Connery, citat de Siegfried Tesche.
De aceea, în biografia „Sean Connery. Die Biografie”, apărută la Henschel Verlag în 2000, autorul spune încă din argumentul cărții, că o serie de declarații ale acestuia nu sunt exclusive, ci deja publice, rostite cu prilejul decernării unor premii, sau cu alte ocazii.
Iubit și bine plătit
„În timpul carierei mele, am călătorit în cele mai exotice locuri de pe Pământ, am sărutat duzini de femei și am fost foarte bine plătit pentru asta“. La decernarea la Hollywood, în 1996, a premiului Cecil. B. DeMille Award, Sean Connery a mai zis: „Prefer să-mi impresionez publicul și nu să-l frisonez”. Astfel a și făcut, vreme de decenii, în zecile sale de filme.
Dacă o amplă și îndelungă carieră cinematografică nu se poate contura doar pe filme care sparg casa, putem spune că serialele din anii 60-70, în care l-a întruchipat pe agentul 007, James Bond, au făcut parte din categoria super-vandabile. Însă filmele sale monumentale datează din anii 80-90. Voi menționa doar patru dintre ele: „Numele trandafirului” (1986), „First Knight” (1995), „The Rock” (1996) și „Vânătoarea lui Octombrie Roșu” (1990).
În ultimul dintre acestea, o imagine este de neuitat: cea cu care începe filmul, pornind de la ochii necruțători și sprâncenele arcuite și groase, sub o frunte ridată, ale căpitanului Ramios interpretat de Sean Connery, pe submarinul rusesc de la Murmansk. E o privire de bărbat adevărat, decis să înfrunte sistemul comunist care i-a ucis soția și i-a secătuit viața, hotărât să-și caute, cu orice preț, liniștea sufletului și libertatea, în Noua Lume de peste ocean.
O clasă aparte
În fapt, această prezență impunătoare o are Sean Connery nu doar în film. Kevin Costner i-o confirmă și în viață de zi cu zi, spunând: „Când ești împreună cu Sean Connery, afli foarte repede care îți e locul în Univers, iar acest lucru te face să pălești”.
Iar Roy L. Furman, președinte al Film Society of Lincoln Center din New York, precizează: „El e unul dintre marile staruri de film. Prezența sa, personalitatea sa, apariția sa cultivată și negreșitul simț al umorului îl fac să fie dintr-o clasă aparte”.
Această clasă aparte i-a fost recunoscută și la cel mai înalt nivel oficial: la 5 iulie 2000, lui Thomas Sean Connery i s-a acordat diploma de cavaler, de către regina Elisabeta a II-a, pentru serviciile oferite în Scoția și de atunci a purtat titlul nobiliar de „Sir”. Ceremonia a avut loc la Edinburgh, iar Connery purta un kilt.
Un mare patriot
În opinia sa, el a primit cea mai înaltă onoare în 1991, prin distincția „Libertatea orașului”, acordată de autoritățile orașului Edinburgh. Iar acest lucru îl evidențiază ca fiind un mare patriot scoțian, care în anii 90 s-a implicat și politic.
La 1 iulie 1999, Connery a deschis parlamentul scoțian la Edinburgh, împreună cu Alex Salmond, președintele Partidului National Scoțian (SNP). La conferința de presă, Sean Connery a declarat: „Aceasta e cea mai importantă zi din viața mea. Am așteptat-o trei sute de ani. Sper ca suntem în stare să arătăm Westminster-ului, cum se guvernează cu adevărat țara noastră”.
Treizeci de ani mai devreme, la startul fimului „Cortul roșu”, actorul declara: „Nu mă interesează politica”. Însă se pare, ca în orice viață de om, că preocupările se schimbă, odată cu vârsta. Iar Sean Connery a trăit nouă decenii, în care a pornit de jos și a ajuns pe culmi de carieră, de bani și de recunoaștere socială. Un winner cap-coadă, am spune noi acum.
De la lăptărie la gazetărie
Născut la 25 august 1930 în Edinburgh, din părinți scoțieni și strămoși irlandezi, Sean Connery a urmat școala primară și gimnazială, pe care apoi a părăsit-o, pentru a lucra într-o lăptărie. „Să fii lăptar a fost mult mai distractiv decât să fii sex-simbol. Am avut câteva experiențe interesante cu femeile pentru că, imediat după al doilea Război Mondial, toți bărbații erau plecați”, spunea Connery în 1999, citat de „Daily Record”.
Ca tânăr, el se înscrie pentru 12 ani în Royal Navy, vrând să vadă lumea. Însă face serviciul militar doar în portul Portsmouth. După trei ani este lăsat la vatră, datorită unui ulcer, primind apoi o mică pensie. Ca „veteran invalid”, i se oferă un program de reconversie profesională și devine lustruitor de mobilă, „mese, sicrie și altele”. Tot atunci începe să facă intens sport, body-building și ridicare de greutăți. În 1950, el se înscrie în Dunedin Amateur Weight Lifting Club.
Cu fizicul său și înălțimea de 1,88 m, pozează ocazional ca fotomodel și vrea să facă o carieră în sport. Însă lucrează ca zidar, bodyguard într-un club, salvamar în Portobello. „La 20 de ani am devenit fotbalist profesionist. Cu asta însă nu se câștigau bani, așa că mi-am luat o mică slujbă la Edinburgh Evening News”, relatează Connery, citat de Tesche.
Mr. Universum, fotbalul și startul în cinematografie
Lucrând ca zețar la tipografia ziarului, topea plumb și punea plăci de imprimare toată ziua, așa că s-a decis să ia parte, în 1953, la un concurs pentru Mr. Universum, de la Londra. Sean Connery a ieșit al treilea, la categoria 1,80-1,89 m.
Acesta a fost și momentul în care el a preferat niște angajamente artistice, celor de sportiv. „Aveam o ofertă să joc fotbal, de la Manchester United. Însă aveam 22 de ani și eram deja puțin cam bătrân pentru asta”, spune el.
Connery a cântat în cor, a început să joace teatru și să se cultive, citind cărți și vizitând biblioteci. „Eram foarte impresionat de munca actorilor. Se exprimau atât de bine și păreau a ști totul, despre toate”, explică el.
A urmat o serie de roluri mai mari sau mai mici, în filme de cinema și TV. Arta sa teatrală și cinematografică nu consta doar în actorie, ci și într-o formă specială de mișcare, un dans al gesturilor, pe care l-a perfecționat împreună cu prima sa soție, actrița de origine australiană Diane Cilento, și un fost balerin suedez, Yat Malmgeren. Căsătoriți în 1962 la Gibraltar, Sean și Diane divorțează în septembrie 1973.
Jason, Roquebrune și impozitele
Unicul fiu al lui Sean Connery, Jason, provine din această primă căsătorie. Fiul, născut la Roma în 1963, va urma și el o carieră cinematografică. În martie 1990, Sean Connery spunea, citat de revista americană „Prevue”: „Niciun părinte iubitor nu și-ar încuraja fiul sau fiica, să devină actor. Dar dacă aceștia o vor, nu trebuie să-i oprești. Poți chiar să le deschizi câteva uși, însă apoi sunt pe cont propriu, ca peste tot în viață”.
Tot vizavi de relația tată-fiu și autoritatea părintească, Connery mai zicea, cu altă ocazie: „Eu am un fiu și când el știe mai mult ca mine, îl ascult. Până atunci, mă ascultă el pe mine”.
În 1975, Sean Connery s-a căsătorit a două oară, cu pictorița Micheline Roquebrune, cu care a trăit în Spania, fără a avea copii. Roquebrune avea deja trei. Se pare că marele actor, venit din ploioasa Scoție, era amator nu doar de băi calde, ci și de o climă prietenoasă.
El avea, printre altele, proprietăți în Andaluzia și în insulele paradisiace Bahamas, unde a și murit. Opțiunea pentru alte tărâmuri i-a fost determinată și de impozitele uriașe pe avere și venituri, din țara sa, după cum însuși a declarat.
În liniștea golfului
Cu siguranță, preferința pentru natură și soare i-a fost augmentată și de marea sa pasiune, golful. A doua sa soție, Micheline, spunea: „Soțul meu mai are o iubire, căreia i se dedică zi de zi, iar aceasta e golful. E înnebunit după el”.
Connery însuși, la primirea premiului Oscar în 1987, spunea: „Mai bine câștigam US-Open la golf, decât Oscarul”. Iar ulterior, el explica: „E modul meu de a mă relaxa, îmi place. Trebuie că a fost inventat de un scoțian. E un sport solitar, e jocul unui singuratic”.
Acum idolul, actorul de excepție și bărbatul adevărat e tot singur, în lumea sa. Înconjurat însă de respectul, regretul și admirația celor apropiați săi și a milioanelor de fani, din toată lumea.
Notă: Articolul a apărut și în HotNews
Lasă un comentariu