Dr. Yousef Amara este din Canna Galilei, Israel. În perioada 2007 – 2013 a urmat cursurile Facultății de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad, după care s-a întors în țara natală, unde lucrează ca specialist în chirurgie generală la un spital universitar din orașul Afula.
„Activitatea mea principală pe parcursul zilelor este în chirurgia minim invazivă avansată laparoscopică și robotică, mai ales în domeniul chirurgiei oncologice, bariatrice și metabolice. Nopțile la spital sunt cele mai interesante, fiind pline de traume majore și operații complicate, unde chirurgul face minuni”, spune dr. Yousef Amara.
Și-a ales specializarea în timpul facultății: „Totul a început în timpul studenției, stagiile de chirurgie generală, unde am avut șansa de a participa, mână la mână cu profesorii mei, la intervenții chirurgicale. Atitudinea, respectul, certitudinea, manualitatea și cel mai important, omenia și modestia, toate le-am găsit într-un loc. În 2010, alături de alți colegi, am ajuns într-un spital din Germania, în cadrul unui proiect unic, oferit studenților de UVVG, tot în domeniul chirurgie generală. Experiențele respective, atenția profesorilor și șansa egală, oferită de către universitate, au decis viitorul meu. Am visat că voi salva vieți, și acum chiar asta fac”.
Yousef salvează vieți și în timpul liber. În toamna anului trecut a ajuns în atenția opiniei publice, împreună cu alți colegi medici salvând viața unui suporter la un meci, în Cluj-Napoca. (https://www.monitorulcj.ro/actualitate/103800-ingeri-pazitori-doi-chirurgi-din-israel-salvatorii-barbatului-care-a-intrat-in-stop-cardiac-la-meciul-cfr-cluj-slavia-nu-ne-am-gandit-de-doua-ori ).
Despre experiența din timpul studenției, care l-a marcat cel mai mult, Yousef își amintește cu drag: „În anul 3, unul dintre profesori, care au avut un impact major asupra mea, a trecut pe lângă mine în hol, și după câțiva pași, s-a întors, m-a chemat și m-a intrebat: ce ai invățat ieri? Am răspuns ce am citit, s-a derulat o discuție despre subiect, mi-a explicat frumos! Și ulterior mi-a spus: un medic trebuie să învețe în fiecare zi câte ceva nou! Cine nu merge pe această cale, nu poate să ofere un tratament și nu poate să ajungă la înălțime. Cuvinte care mi-au reglat ritmul de viață și de învățat și au avut un efect major asupra a ceea ce fac azi. Conducerea universității a fost implicată activ, pe parcursul anilor, în a îmbunătăți experiența studenților străini. Eforturile au fost mari, vocea noastră a fost auzită tot timpul, problemele au fost adresate cu profesionalism maxim și cerințele noastre au primit mereu atenție și soluție. Nu uit lupta Biroului pentru Studenți Străini și efortul doamnei rector, în modificarea regulamentului privind acordarea burselor, astfel încât și studenții străini să poată primi burse de excelență”.
Viața de student la Arad i-a plăcut mult: „Nu pot să nu menționez cât de mare a fost plăcerea de a trăi în frumoasa România și în Arad, alături de colegi, prieteni și oameni nemaipomeniți. Iubesc România, îmi este dor de Arad, de zilele petrecute în facultate, zilele academice, evenimentele academice și culturale. Îmi este dor colegii mei si prieteni”.
„Pentru actualii studenți, le spun ce mi s-a spus și mie: trebuie să învățați mult și zilnic, și să vă uitați spre cer, doar acolo este limita! U.V.V.G. Arad și acest loc vă oferă tot ce vă este necesar pentru a ajunge unde vă doriți. Oriunde merg în lume, la orice eveniment la care particip, numele universității mele este menționat cu mândrie. Sunt mândru, sunt dator”, adaugă dr. Yousef Amara.
Lasă un comentariu