În timp ce Guvernul evită să își facă datoria legală de a trimite un punct de vedere Parlamentului privind legea de interzicere a cianurii, un ministru al cabinetului Cioloș face promisiuni alarmante industriei miniere. Costin Borc, ministrul Economiei, Comerţului și Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a declarat că dorește găsirea unor soluţii „care să elimine barierele birocratice, în așa fel încât să se poată relansa activitatea în domeniul exploatării resurselor”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, care coordonează proiectul Mining Watch România.
„Declarațiile recente ale ministrului Borc au rolul de a contrabalansa punctul de vedere al ministrului Pașca Palmer și a pune presiune în interiorul Guvernului pentru menținerea unor tehnologii poluante în industria minieră, precum cea bazată pe folosirea cianurii”, a declarat Roxana Pencea din partea rețelei Mining Watch România.
Potrivit comunicatului, Costin Borc a readus în discuție controversatele schimbări legislative dorite de industria minieră în cadrul Forumului Minier Român, eveniment organizat și sponsorizat de directorul Samax. Această firmă deținută de compania junior Carpathian Gold intenționează să exploateze la suprafață aurul și cuprul de la Rovina, județul Hunedoara.
Modificarea Legii Minelor în favoarea companiilor miniere a fost propusă prima dată de senatorii Toni Greblă și Ioan Rușeț și, mai apoi, de guvernarea Ponta prin două tentative eșuate: Legea Specială pentru Roșia Montană din septembrie 2013 și propunerea Ponta – Șova – Plumb de schimbare a Legii Minelor din decembrie 2013.
Principalul motiv pentru care industria minieră dorește schimbarea Legii Minelor este declararea mineritului neferos ca fiind de interes național. Această prevedere le-ar permite companiilor să exproprieze proprietățile cetățenilor din zonele cu resurse naturale în subsol.
„Forumul Minier Român, la care a participat ministrul Borc, a fost organizat de Asociația Profesională Munții Apuseni, al cărei președinte este Alexandru Nicolici. Acesta este totodată și administratorul Samax România, compania înființată într-un apartament din Baia Mare și deținută, prin intermediul unor companii offshore înregistrare în Insulele Virgine, de Carpathian Gold. În mai 2015, Carpathian Gold își anunța investitorii că a obținut licența de exploatare pentru zăcământul de aur și cupru de la Rovina. În doar 24 de ore, prețul acțiunilor la bursă creșteau cu 200%. În realitate toate acestea au fost o schemă pentru a capitaliza la Bursă în condițiile în care licența nu a fost nici până azi aprobată prin Hotărâre de Guvern. Mai mult, într-o investigație recentă, Rise Project a arătat structura piramidală a companiilor offshore care dețin proiectul minier Rovina ce sunt folosite pentru evitarea plății taxelor și asumării responsabilității în caz de accident”, se arată în comunicat.
„Prezența ministrului aparent tehnocrat la masa industriei miniere și angajamentul luat de acesta de a modifica Legea Minelor este dezamăgitoare și extrem de periculoasă. Declarația lui Borc nu diferă decât ca formulare de declarațiile unui Ponta sau a unui Șova din perioada în care erau influențați de Roșia Montană Gold Corporation. Oare Dacian Cioloș poate tolera așa ceva?”, a adăugat Roxana Pencea, coordonator programe în cadrul rețelei Mining watch România.
Proiectul Mining Watch România al Asociației Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Lasă un comentariu