Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite, duminică, pe DN 7 într-un accident rutier petrecut din cauza neadaptării vitezei la condițiile de carosabil umed.
Cei trei se aflau într-un autoturism care se deplasa pe DN 7, pe porțiunea de drum care face legătura între Pitești și Râmnicu Vâlcea.
Șoferul mașinii, un bărbat de 42 de ani, care nu deținea permis auto, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, iar autoturismul a ajuns pe contrasens şi s-a izbit într-un stâlp din lemn.
La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe, însă, medicii nu au mai putut să îi salveze viaţa şoferului. Unul dintre ocupanţii autoturismului a fost transportat la spital, iar un altul a primit îngrijiri pe loc.
Potrivit poliţiştilor, conducătorul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă la dreapta, în localitatea Morăreşti, maşina s-a izbit într-un stâlp din lemn de pe partea opusă a străzii.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Lasă un comentariu