O persoană și-a pierdut viața și alte trei au fost rănite în accidentul care a avut loc în această după-amiază pe drumul Arad – Oradea, în zona Cartierului Verde.
„În urma accidentului au rezultat 4 victime, dintre care una încarcerată, în stare de inconștiență. S-a acționat pentru extragerea acesteia iar ulterior aceasta a fost preluată de către echipajul medical. Din păcate victima prezenta leziuni incompatibilitate cu viața iar decesul a fost declarat de către medicul echipajului Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Cele trei victime sunt in stare stabilă, conștiente și cooperante. Acestea au fost preluate de echipajul SAJ și transportate la Spitalul Județean Arad”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.
UPDATE/ „La data de 21 octombrie, în jurul orei 16.25, a avut loc un accident rutier pe DN79, în afara localității Zimand Cuz. Din cercetări a reieșit un autoturism condus de o femeie de 39 de ani, din municipiul Arad, pe DN79, din direcția Arad spre Zimand Cuz, la km 8+400 m în timpul efectuării unei manevre de depășire a intrat în coliziune cu un autotractor în cuplu cu semiromorcă, condus de un cetățean bulgar de 70 de ani, care se deplasa pe sensul opus, ulterior autotractorul s-a răsturnat pe partea carosabilă intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din localitatea Ignești. În urma impactului a rezultat decesul bărbatului de 43 de ani, rănirea gravă a unui pasager de 36 de ani și rănirea ușoară a celorlalți conducători auto. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Foto: ISU Arad
Lasă un comentariu