A fost demarat un nou program de finanțare, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, pentru izolarea locuințelor și instalarea de panouri solare, program care este adresat atât persoanelor vulnerabile, cât și restului populației.
Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, membrul al Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic, beneficiarii programului vor obține vouchere de finanțare în valoare de până la 10.000 de euro sau de până la 20.200 de euro, în funcția de categoria în care se află.
„Este vorba despre un program comparabil cu «Casa Verde», care are la dispoziție fonduri europene de 900 de milioane de euro, destinate îmbunătățirii eficienței energetice a locuințelor. Se are în vedere în mod special izolarea termică a locuințelor, instalarea de panouri fotovoltaice și baterii de stocare a energiei”, a declarat Glad Varga.
Gospodăriile vulnerabile energetic pot obține vouchere de până la 20.200 euro, pentru reabilitarea termică și instalarea panourilor solare. Intrați AICI pentru a accesa ghidul oficial: https://mfe.gov.ro/ghidul-specific-renovare-ce-vizeaza-eficienta-energetica-combinata-cu-instalarea-de-panouri-solare-pe-cladirile-rezidentiale-unifamiliale-numai-pentru-gospodariile-sarace-din-punct-de-vedere-energe/
De asemenea, restul solicitanților pot obține vouchere de până la 10.000 euro pentru instalarea de panouri solare și baterii, având la dispoziție un buget total de 610 milioane euro, echivalentul a 122.000 de vouchere.
Intrați AICI pentru a accesa ghidul oficial: https://mfe.gov.ro/pnrr-ghidul-specific-investitia-4-schema-de-granturi-sub-forma-de-bonuri-valorice-pentru-accelerarea-utilizarii-energiei-din-surse-regenerabile-de-catre-gospodarii/
De menționat că firmele de construcții și instalații electrice au început procesul de înscriere în platforma PNRR, https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home, pentru a putea accesa fondurile disponibile. Asta, în condițiile în care, înscrierea firmelor se poate face între 16 septembrie și 16 octombrie, iar depunerea proiectelor între 24 octombrie și 20 decembrie 2024.
„Firmele autorizate pot depune cereri de finanțare pentru până la 1.000 de beneficiari, realizând proiecte de izolare termică și instalare de panouri fotovoltaice pentru gospodăriile persoanelor vulnerabile, fără ca acestea să devină prosumatori. Aceste măsuri sunt supravegheate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în colaborare cu Ministerul Energiei și administrația locală, pentru a asigura implementarea corectă și accesul la fondurile europene disponibile”, a mai precizat parlamentarul arădean.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu