Arădenii sunt invitaţi, miercuri seara, la un nou spectacol susţinut pe scena Teatrului de Vară. Organizatorii sunt Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad.
Spectacolul de poezie şi muzică „Hierogamie” cu Rodica Mandache şi Grigore Leşe va avea loc de la ora 20,30.
Este un spectacol care uneşte cerul cu pământul, versul cu muzica şi iubirea cu durerea. Nichita Stănescu, Mihai Eminescu, hore de dor, Tennessee Williams, Marin Sorescu, hore de însingurare, Lucian Blaga, William Shakespeare, hore de dragoste, Geo Bogza, Zaharia Stancu, hore de noroc, de nenoroc, de nuntă, de înstrăinare, de unul singur… Ioan Alexandru, cântec de pelerinaj. O poveste care începe la Arad, în miez de vară în care magia cuvântului fuzionează cu cea a sunetului.
De precizat că, din motive obiective şi care nu ţin de organizatori, Victor Rebengiuc nu va participa la evenimentul programat în data de 2 iulie.
Lasă un comentariu