Un PARLAMENTAR arădean a ajuns în SPITAL, după ce a luat masa la un cunoscut RESTAURANT din oraş

Un PARLAMENTAR arădean a ajuns în SPITAL, după ce a luat masa la un cunoscut RESTAURANT din oraş

Un parlamentar arădean a ajuns pe patul de spital după ce a luat masa, zilele trecute, la un cunoscut restaurant din oraş.

Este vorba despre deputatul Eusebiu Pistru, care a consumat, săptămâna trecută, scoici la „Art Cafe”. Deputatului i s-a făcut rău, dar nu pune acest lucru neapărat pe seama mâncării consumate în localul arădean.

„Am ajuns la spital, am stat în perfuzii, dar nu pot să pun acest lucru neapărat pe seama scoicilor consumate acolo, mai ales că mi s-au părut proaspete şi au fost foarte bune. Chiar le-am lăudat. Nu este prima dată când mănânc la «Art Cafe» şi, cu siguranţă, nici ultima”, a declarat deputatul Eusebiu Pistru, care a avut nevoie de două zile pentru a-şi reveni.

Acesta spune că i s-a pus diagnosticul de enterocolită, lucru confirmat şi de surse medicale din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Produsele au fost proaspete

Faptul că produsele au fost proaspete a fost confirmat şi de Dan Anca, manager al Art Café, care ne-a pus la dispoziţie inclusiv certificatul de conformitate al acestora (vezi jos!).

„În fiecare zi de joi pregătim clienților un meniu cu produse din peşte și fructe de mare. A devenit o tradiție, întrucât cei care ne-au călcat pragul au răspuns pozitiv acestei inițiative, revenind. Din respect pentru clienții noștri, achiziționăm materia primă în fiecare joi dimineață, aceasta fiind însoțită de documentele financiar-contabile aferente, precum și de un certificat de conformitate. Mai mult, condițiile de păstrare sunt conform legislației în vigoare și mă implic personal în activitatea desfășurată în bucătărie”, a declarat Dan Anca, manager al Art Cafe, în exclusivitate pentru NewsAr.

Dispuşi să-şi schimbe furnizorul

„Dacă se dovedește, în vreun fel, că starea de sănătate a domnului deputat a fost afectată din cauza produselor consumate în restaurantul nostru, vă asigurăm că se vor lua toate măsurile necesare, nu vom permite niciodată să ne fie afectată imaginea, chiar dacă am pierde un furnizor cu care avem o colaborare veche. Lucrăm din greu la a ne mulțumi clienții, iar acest incident, indiferent de soluționare, ne va determina să înăsprim modalitatea de selectare a furnizorilor. Domnului deputat îi dorim însănătoșire grabnică și-l aşteptăm joi la noi”, a mai declarat Dan Anca.

  1. Altadata sa mananca acasa.

    Raspunde
  2. Mare brânză, o nulitate a făcut enterocolita.

    Raspunde
  3. Al cui este Art Cafeee????

    Raspunde
  4. Nu e cumva virala enterocolita asta? Mai multi aradeni au contactat-o si nu au mancat la Art Cafe. Mancarea din acest local chiar e buna si gatita din ingrediente de calitate.

    Raspunde
  5. El de la Munar si stie cum e gustul de scoica proaspata. Vai si amar .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.