Un polițist a salvat o femeie care intenționa să-și pună capăt zielelor, omul legii nefiind la primul gest de acest fel.
Un polițist din cadrul Postului Comunal Șiria a fost sesizat în data de 7 mai de o femeie despre faptul că, în scurt timp, intenționează să-și ia viața, refuzând însă declinarea propriei identități. „Luând la cunoștintă despre cele transmise, în urma verificărilor efectuate, colegul nostru a reușit stabilirea identității celei care îl apelase și a locației în care se afla aceasta. În mai puțin de cinci minute, agentul-șef adjunct Cosmin Creți a ajuns la imobilul de pe raza localității Galșa, imobil în care se afla apelanta. Întrucât femeia nu răspundea la apelul polițistului iar înlăturarea oricărei primejdii care i-ar fi putut pune în pericol viața sau integritatea corporală era absolut necesară, deși simțea un puternic miros de gaz butan, colegul nostru a pătruns în imobil și a scos femeia de urgență. A procedat apoi la deschiderea geamurilor și oprirea gazului de la aragaz, solicitând sprijinul unui echipaj medical în vederea acordării de îngirjiri medicale femeii de 58 de ani”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Acesta nu este unicul act de bravură al polițistului. La data de 22 martie, fiica unui bărbat din Șiria l-a contactat pe polițist, aducându-i acestuia la cunoștință că tatăl ei intenționează să-și pună capăt zilelor, prin spânzurare. Cu promptitudine, Cosmin Creți s-a deplasat în curtea din spatele imobilului în care locuia bărbatul. Ajuns la fața locului, deși s-a încercat determinarea acestuia să renunțe la hotărârea de a-și lua viața, voința bărbatului de 78 de ani era de necontenit. Având cablul înfășurat în jurul gâtului, bărbatul s-a aruncat de pe scara pe care era urcat, însă polițistul l-a prins și l-a luat în spate, tăind apoi cu un briceag lațul.
Astăzi, cele două persoane salvate de polițistul Cosmin Creți regretă gestul necugetat pe care l-au făcut, mulțumindu-i acestuia pentru a doua șansă la viață.
Lasă un comentariu