Un român din localitatea sârbească Vlajkovac a inventat cafeaua din sfeclă roşie (Beta vulgaris) pe care a înregistrat-o la Institutul pentru Proprietate Intelectuală din Belgrad.
„Cafeaua mea, înregistrată ca marcă sub denumirea de Sorogat cafe na bazi svekle, este rezultatul unor cercetări pe care le-am început în anul 2012. Produsul este unic în lume”, spune inginerul Nicolae Cotârlă.
Potrivit acestuia, tehnologia de obţinere a cafelei din sfeclă, deşi poate părea simplă, este foarte complicată, pentru că necesită anumite faze de prelucrare a sfeclei roşii, cea mai importantă fiind deshitratarea legumei.
„Am pus la punct o instalaţie de procesare şi o linie de ambalare şi vidare. A fost costisitor pentru mine, dar a meritat. Am satisfacţia că am contribuit la protejarea persoanelor care au făcut un viciu din consumul cafelei”, a mai precizat inventatorul.
Produsul său se comercializează en-gross pe pieţele din Serbia şi Germania, având reputaţia că poate fi utilizat fără riscuri de cardiaci, diabetici, femei gravide, chiar şi de copii, datorită conţinutului bogat în vitamine (A,B,C şi PP), proteine şi minerale.
Prepararea acestei băuturi care nu dăunează sănătăţii este cea clasică: se fierbe apa, se adauăa până la patru linguriţe de cafea la o ceaşcă de apă, o jumătate de linguriţă de miere dacă se doreşte şi poate fi consumată înainte sau după masă, în orice moment al zilei, chiar şi seara, pentru că nu provoacă insomnii ca alte cafele.
Cafeaua din sfeclă roșie are un efect terapeutic asupra organismului uman şi poate fi utilizat cu succes în tratarea anemiilor, virozelor şi a imunităţii scăzute.
Prin această invenție culinară, românul nostru a contribuit la creșterea popularității comunităţii româneşti din zonă, care este de mulţi ani un punct de atracţie pentru turişti graţie Castelului Bisingen, construit în stil clasicist în 1859 de familia lui George Mocioni, deputat în Dieta de la Budapesta din partea naţionaliştilor români şi sârbi din regiunea istorică Timoc-Morava.
Foto: wellbuzz.com
Lasă un comentariu