Un imigrant român a fost arestat în nordul Italiei, după o urmărire pe sens opus pe autostradă. În maşina bărbatului au fost găsite dispozitive explozive pentru spargerea bancomatelor, potrivit site-ului QuiBrescia.it.
Carabinierii au încercat să oprească un vehicul, pentru un control de rutină, la periferia oraşului Brescia, situat în nordul Italiei,însă, șoferul autoturismului marca Audi a refuzat să oprească la semnalele agenţilor. Bărbatul a continuat drumul şi a pătruns pe contrasens, pe autostrada de centură a oraşului Brescia.
Urmărit de carabinieri, şoferul, un imigrant român, a oprit vehiculul, a coborât şi a fugit pe un câmp, fiind arestat în scurt timp. Acesta transporta dispozitive explozive pe care urma să le folosească pentru spargerea de bancomate.
Foto: europol.europa.eu
Lasă un comentariu