Un TÂNĂR AGRESIV a fost luat de pe faleza Mureșului și dus direct la Psihiatrie

Un TÂNĂR AGRESIV a fost luat de pe faleza Mureșului și dus direct la Psihiatrie

Un tânăr care prezenta un comportament agresiv a fost încătușat de oamenii legii și dus la secția Psihiatrie a Spitalului Clinic Județeand e Urgență Arad.

Întreaga poveste care a condus la luarea unei asemenea măsuri a fost relatată de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad:  

„În această seară, în jurul orei 19,20, polițiștii de ordine publică au fost sesizați prin 112 că un bărbat face scandal pe Bd. Gen. Praporgescu (Malul Mureșului).

La fața locului a fost legitimat un arădean de 32 de ani, sub influența alcoolului, care manifesta un comportament haotic (agresiv și pasiv), din relatările acestuia fiind și sub influența altor substanțe.

A fost solicitat un echipaj al I.J.J. Arad, cu sprijinul căruia bărbatul a fost încătușat și transportat la Spitalul Clinic Județean – Secția Psihiatrie.

Bărbatul urmează a fi sancționat în conformitate cu prevederile Legii 61/91 R, cu amendă de 1.500 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și consum de alcool în locuri publice”.

Cel mai probabil, după ce-și va reveni din starea bahică (și de altă natură), arădeanul va pleca acasă.

  1. […] post Un TÂNĂR AGRESIV a fost luat de pe faleza Mureșului și dus direct la Psihiatrie appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.