În seara zilei de 23 mai, un tânăr de 20 de ani, din județul Bacău, a fost depistat de polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin în timp ce conducea un autoturism în localitate.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,54 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, s-a constatat că tânărul are dreptul de a conduce suspendat, autoturismul condus fiindu-i încredințat spre a-l conduce de un bărbat de 31 de ani, din județul Maramureș, pasager în autoturism, care știa că tânărul nu are dreptul de a conduce.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane care nu deține acest drept.
Lasă un comentariu