Mai puțin de două săptămâni, atât mai au la dispoziție foarte tinerii regizori pentru a se înscrie în programul „Un teatru pentru început de drum”, inițiat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Este vorba despre un demers prin care instituția teatrală arădeană le oferă tinerilor absolvenți de regie șansa de a debuta pe o scenă profesionistă. Invitația deschisă de proiecte se adresează celor care au absolvit cursuri de licență și/sau master în domeniul Teatrului și Artelor Spectacolului, specializarea Regie de Teatru, în promoțiile 2020, 2021, 2022.
„Propunerea noastră de lucru pentru stagiunea 2022 – 2023 este piesa de teatru «Escu», de Tudor Mușatescu. Continuăm astfel o serie începută anul trecut cu «Titanic Vals (REMIX)», spectacol montat în cadrul aceluiași proiect, de Celina Nițu. Ne dorim să oferim unui tânăr regizor și în acest an, șansa de a debuta pe o scenă profesionistă, alături de trupa Teatrului Clasic”, afirmă Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”
Pentru a intra în procesul de selecție, tinerii creatori vor întocmi caiete de regie după un concept propriu și le vor trimite, în format PDF, până în 1 septembrie 2022, la adresa de e-mail secretariat@teatrulclasic.ro, însoțite de un scurt CV şi o dovadă a absolvirii studiilor de specialitate (diplomă/adeverință).
Un juriu format din membrii consiliului artistic al TCIS Arad va analiza caietele de regie și va delibera asupra celui mai bun proiect, luând în considerare originalitatea abordării și coerența propunerii. Numele câștigătorului va fi făcut public, pe site-ul www.teatrulclasic.ro, în data de 15 septembrie 2022. Data începerii repetițiilor va fi comunicată ulterior.
Lasă un comentariu