O garnitură de tren a ars în proporție de 80 la sută în această dimineață în județul Arad.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în jurul orei 4,15, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu două echipaje de stingere, un echipaj SMURD, un echipaj de primă intervenție și comandă, cu sprijinul SVSU Sântana, între localitățile Sântana și Zimand, pentru stingerea unui incendiu la o garnitură de tren compusă din două vagoane.
Trenul (Regio 3111) avea la bord trei pasageri și mecanicul care s-au autoevacuat în timp util.
„În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent și generalizat la un vagon și parțial propagat la al doilea. După o intervenție care a durat aproximativ trei ore incendiul a fost stins, garnitura de tren arzând în proporție de 80%”, arată ISU Arad.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurt circuit electric.
Foto: ISU Arad
Lasă un comentariu