Elefanţii merg la cimitirul elefanţilor, când se duc. Şamanii se duc în munţi, tot când se duc. Politicienii se duc la DNA, când sunt duşi. Dar vitraliile? Vitraliile unde se duc? De fapt, unde sunt duse? E vorba de vitraliile de la Palatul Cultural, clădire aflată într-un amplu proces de devalizare, ăăă, de modernizare. Şi, cică, şef de lucrări este Văcean, fratele mai mare al directorului Filarmonicii, acelaşi Big Brother care i-a decorat casa lui Falcă, acelaşi care i-a decorat biroul de la Primărie, acelaşi care a decorat şi sala Ferdinand, tot de la Primărie, care a decorat şi sediul de partid al lui Falcă etc.
Cu atâtea decorări şi decoraţii, vă întrebaţi ce legătură este între respectivul, Falcă şi vitralii. Păi, este! În primul rând, Adrian Văcean (acesta e numele celebrului Big Brother al decoraţiunilor) se ştie la vitralii. Iar vitraliile de la Palatul Cultural îi cam fac cu ochiu’. Iar gurile rele spun că vitraliile de la Palatul Cultural vor fi duse, cică, la recondiţionat şi… revalorificate, ăăă, recondiţionate vor fi, pe undeva prin alte ţări.
Metoda nici măcar nu e nouă. Ba chiar putem spune că, în Arad, Gheorghe Falcă a şi patentat-o. În acelaşi mod, al magiei administrative, au dispărut atât dalele vechi care ornau Centrul Vechi al Aradului, cât şi cele din Aradul Nou, tot cu prilejul unor modernizări şi reabilitări. Pe vremuri, tot aşa a dispărut şi piatra galbenă de pe strada Andrei Şaguna (pe atunci Gheorghi Dimitrov). Măcar atunci, piatra se regăsea – şi se regăseşte şi acum – prin curţile oamenilor, nu dusă clandestin şi valorificată prin străinătăţuri.
Deci, unde merg vitraliile când se duc, domnule Falcă? Sau să-l întrebăm direct pe Adrian „Big Brother” Văcean? Sau el nu are alte informaţii, decât să demonteze şi să pregătească vitraliile pentru transport? Dar ce vor spune arădenii când vor vedea că, în loc de vitralii, se vor monta obloace, poate chiar termopan?
Vitraliile de la Palatul Cultural fac parte din istoria Aradului. În atare condiţii, n-avem ce face. Dacă voi tot aţi pus ochii pe vitralii, vom fi şi noi cu ochii pe voi.
Sursa: Flacăra Roşie
Lasă un comentariu