Primăria Municipiului Arad a stabilit condițiile și amplasamentele pentru desfăşurarea comerţului ambulant cu flori în zona cimitirelor, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2020.
Locațiile sunt următoarele:
- Cimitirul Eternitatea – str. Poetului nr. 2-4:
– poarta I (str. Poetului intersectia cu str. Câmpul Liniștii): 2 locuri;
– poarta II: 2 locuri;
- Cimitirul Pomenirea – Calea Bodrogului nr. 1:
– poartă – 8 locuri;
- Cimitirul din cartierul Grădiște – Calea Zimandului:
– poarta I: 2 locuri;
– poarta II: 2 locuri;
- Cimitirul din cartierul Gai – str. Toth Arpad:
– poartă: 2 locuri;
- Cimitirul din cartierul Bujac – str. Dimitrie Țichindeal:
– poarta I: 2 locuri;
– poarta II: 2 locuri;
- Cimitirul din cartierul Micălaca – str. Mioriței:
– poarta I: 2 locuri;
– poarta II: 2 locuri;
- Cimitirul din cartierul Aradul Nou – str. Merișor:
– poartă: 2 locuri;
- Cimitirul din cartierul Sânicolaul Mic – str. Ioan Fătu nr. 76:
– poartă: 2 locuri.
„Suprafaţa atribuită pentru un loc de vânzare este de 1,00 mp, iar fiecare comerciant poate ocupa un singur amplasament, cu asigurarea unei distanțe de minim 2,00 m între amplasamente. Locurile de vânzare se vor atribui în limita stabilită, în ordinea numerelor de înregistrare a cererilor, urmând să se emită acordul de ocupare a domeniului public pentru activităţi comerciale, producătorilor (cu atestat de producător) cu sediul social în judeţul Arad. Locurile rămase libere după repartizarea către beneficiarii menţionaţi se pot aloca acelor comercianţi care deţin coduri CAEN pentru comerţ ambulant cu sediul social în judeţul Arad”, informează Primăria.
Cererile de ocupare a domeniului public se depun direct/personal de către solicitant sau prin împuternicit în condițiile legii (procură/împuternicire notarială) la Primăria Municipiului Arad, Serviciul Relaţii cu Publicul (camera 5 din Palatul Cenad), astfel:
Pentru cei care doresc să comercializeze flori de Ziua Morţilor (1 noiembrie 2020), perioada de depunere a cererilor este 19 – 23 octombrie 2020, iar perioada de ocupare a domeniului public este 31 octombrie – 1 noiembrie 2020.
Documentaţia pentru obţinerea acordului va cuprinde:
– cererea tip pentru obţinerea acordului de ocupare a domeniului public, care se găseşte pe site-ul Primăriei Municipiului Arad şi la Serviciul Relaţii cu Publicul (camera 5) din cadrul Primăriei Municipiului Arad;
– copie buletin de identitate sau carte de identitate;
– copie Atestat de producător (vizat la zi, fiind autorizat în vederea cultivării florilor);
– acte firmă (copie certificat de înregistrare+certificat constatator, emise de Oficiul Registrului Comerțului), conform Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulteriore;
– împuternicire notarială – în cazul în care solicitantul este diferit de persoana care depune cererea.
Condiţiile de desfăşurare a comerţului ambulant sunt următoarele:
– marfa va fi expusă doar în perimetrul locaţiei stabilite;
– comerţul ambulant se va desfăşura cu flori;
– activitatea desfăşurată nu va afecta circulaţia pietonală și auto precum şi activitatea specifică zonei;
– se va respecta curăţenia domeniului public afectat;
– să dețină la locul de vânzare acordul pentru desfășurarea comerțului stradal, eliberat de Serviciul Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente, dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public – în original, documentul de identitate al vânzătorului care să coincidă cu identitatea persoanei menționate in acordul solicitat;
– activitatea se va desfășura cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin legislația în vigoare.
În cazul în care aceste condiţii nu vor fi respectate, comercianţilor le poate fi retras acordul, atrage atenția Primăria.
Foto: arhivă
Lasă un comentariu