Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad vine în sprijinul elevilor din clasele a XII-a şi pune la dispoziția acestora un program online de pregătire gratuită, începând de luni, 11 mai, pe platforma Skype, în vederea susținerii examenului de Bacalaureat, la probele de Matematică, respectiv Limba şi Literatură Română, a anunţat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul universităţii.
Astfel, luni, de la ora 10, elevii vor avea consultații pentru proba de matematică, pe Skype, cu conf. univ. dr. Păstorel Gașpar (Skype ID: pastogaspar), respectiv marți, de la ora 10, cu lect. univ. dr. Dan Deac (Skype ID: dndeac), ambii profesori fiind cadre didactice la Facultatea de Ştiințe Exacte a UAV.
Facultatea de Ştiințe Umaniste şi Sociale propune, în vederea pregătirii la proba de Limba şi Literatură Română, următorul program: joi, ora 10, susținut de conf. univ. dr. Adela Drăucean (Skype ID: Adela Draucean), respectiv miercuri, ora 12, susținut de lect. univ. dr. Călina Paliciuc (Skype ID: Calina Paliciuc).
„Susținerea examenului de Bacalaureat, iar mai apoi alegerea unei cariere sunt etape extrem de importante în viața absolvenților de liceu. Universitatea noastră vine în sprijinul acestora prin acest program on line de pregătire de care, sperăm, să beneficieze cât mai mulți elevi. După Bacalaureat îi invităm pe cei care vor să urmeze o facultate să aleagă una din cele 32 de specializări la licență din cadrul celor 9 facultăți, și mai apoi, dacă doresc, își pot continua studiile la master, în cadrul unuia din cele 31 de programe. Cei care decid să urmeze o carieră universitară pot opta, în continuare, pentru școala doctorală. Pentru studenții noștri avem condiții excelente de cazare, burse sociale, de merit, bursele Erasmus, precum și activități și programe derulate de Liga Studenților UAV. Doresc succes tuturor elevilor și le recomand includerea Universității «Aurel Vlaicu» Arad în lista de opțiuni pentru continuarea studiilor”, a declarat rectorul Ramona Lile.
Lasă un comentariu