Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a devenit partener oficial al competiţiei internaţionale de ultra atletism S24H.
Competiţia începe la mijlocul săptămânii viitoare și vor lua startul cei mai buni sportivi de anduranţă, atât din România cât şi din străinătate. Se aleargă în curse de 6, 12, 24, 48 respectiv 72 de ore. În cadrul competiţiei se desfăşoară şi Campionatul Naţional de Ultra altletism. La linia startului şi-au anunţat prezenta 160 de sportivi. Universitatea Aurel Vlaicu este prima instituţie din Arad care devine partener al acestui eveniment important.
„Suntem alături de elitele sportului românesc. Ştim că performanţa se obţine cu mult efort iar sportivii care iau parte la acest gen de evenimente au nevoie de susţinere şi implicare din partea tuturor. Universitatea noastră are o facultate de sport, care se implică mult în promovarea activităţilor sportive iar un astfel de eveniment trebuie susţinut cum se cuvine”, a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV Arad.
Organizatorii concursului S24H, Asociaţia Club Sportiv Super Sports Club susţin că astfel de evenimente au rolul de a creşte nivelul competiţional din România. „Mă bucur că oficializăm şi la nivel instituţional colaborarea dintre Arad şi Timisoara. Ca organizatori am primit sprijin din partea echipei de la Arad încă din anul 2016 punând foarte mult suflet şi responsabilitate în toate activităţile. Consider că S24 H este un eveniment de familie pentru toţi iubitorii atletismului românesc iar prin acest gen de contribuţii evenimentul devine tot mai reuşit de la an la an”, declară organizatorul evenimentului, Diana Amza.
Susţinerea unui eveniment de acest calibru nu este întâmplătoare. Asta cu atât mai mult cu cât, Mara Guler, legitimată la CS Universitatea Arad deţine recordul naţional de alergare cu 212 kilometri alergaţi în 24 de ore, fiind cea mai buna alergătoare de anduranţă din istoria Românei.
Lasă un comentariu