Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat, joi, conferința de presă prilejuită de lansarea unui program de studii la nivel de licență al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), organizat în parteneriat cu universitatea arădeană.
Este vorba despre programul de studii Informatică Economică, care va fi desfășurat la forma de învățământ ID, începând cu anul universitar 2024-2025. Derulat prin cea mai mare facultate de specialitate din țară și cel mai bine poziționată în domeniu din România în multe rankinguri internaționale, și anume Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, programul alocă arădenilor, dar și celor interesați din alte județe, 50 de locuri destinate atât tinerilor, cât și adulților care vor să se perfecționeze în domeniu sau celor care vor să facă o schimbare în carieră.
Evenimentul a fost marcat de prezența rectorilor și a conducerilor celor două universități partenere.
„Prezența UBB la Arad vine ca urmare a invitației autorităților locale pentru a contribui, alături de cele două universități deja existente, la stabilizarea tinerilor în oraș și la atragerea de resursă umană din regiune. Noul program al UBB are acest potențial, reunind două domenii de vârf în lumea de astăzi, și anume științe economice/businessul și informática”, a declarat prof. Univ. Dr. Daniel David, rectorul Universității „Babeș Bolyai”.
Infrastructura fizică și o parte din personalul didactic vor fi asigurate de Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, în baza parteneriatului încheiat cu UBB, în contextul sprijinului acordat și de Fundația universitară “Vasile Goldiș” care reunește autoritățile și instituțiile educaționale și culturale majore din Arad.
„Parteneriatul, încheiat în urmă cu doi ani cu una dintre cele mai prestigioase universități din țară, ne onorează. Relațiile celor două universități se dezvoltă pe mai multe paliere de activitate, începând cu cercetarea și continuând cu latura educațională, în care se regăsește și proiectul lansat astăzi la Arad. Avem convingerea că această specializare se va bucura de succes, cu atât mai mult cu cât am ajuns la decizia introducerii ei în programul universitar întrucât există o cerere pe piață de specialiști în domeniu”, a declarat prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, rector al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
La eveniment au fost prezenți și reprezentații administrației publice locale și a mediului de afaceri din oraș, precum și cadre didactice universitare. Printre numele autorităților locale prezente se remarcă primarul Aradului, Călin Bibarț, președintele Consiliul Județean Arad, Iustin Cionca, președintele Camerei de Comerț Arad, Gheorghe Seculici, directorul sucursalei BCR Arad Nicolae Cristea, inspectorul școlar general al IȘJ, Marius Gondor și reprezentantul firmei Maschio Gaspardo, Lucian Dughi.
Sursa foto: UVVG Arad
Lasă un comentariu