Evenimentul științific „Gala Premiilor Academice 2020”, organizat, joi, 17 decembrie, de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a avut loc în Sala de Conferințe din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiș”, online, în condițiile impuse de autorități privind combaterea pandemiei COVID-19.
Evenimentul, care se bucură de un real prestigiu şi excelenţă academică, de-a lungul celor 30 de ani de învăţământ universitar, a fost deschis de prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, care a subliniat: „Gala Premiilor Academice reprezintă un eveniment de tradiție al Universității de Vest «Vasile Goldiș» din Arad, un moment de analiză, de reflecție și de recunoaștere a activității desfășurate și a rezultatelor obținute pe toate palierele, în anul 2020. Este o continuare și un moment de încununare a eforturilor depuse pentru atingerea excelenței și în același timp, pentru cinstirea celor care au avut inițiativa lăudabilă de a aduce o nouă instituție pe harta academică națională și internațională în urmă cu 30 de ani”.
După un moment de reculegere, în memoria fostului Rector Fondator și Președinte al Universității, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, a urmat un concert de colinzi interpretate de Ansamblul „Cununița” UVVG. În cadrul manifestării, au luat cuvântul, online, Prefectul județului Arad, Gheorghe Stoian, reprezentanți ai Primăriei Arad, Consiliului Județean și Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, precum și cadre didactice, cercetători din țară și străinătate, parteneri antreprenoriali ai UVVG și reprezentanți ALUMNI.
Au fost acordate Premii de Excelenţă, pe secţiuni, pentru: Granturi şi proiecte câştigate prin competiţie locală, naţională şi internaţională; Articole publicate în reviste indexate ISI Thomson Web of Knowledge sau BDI din străinătate; Cărţi/capitole/studii publicate în edituri de prestigiu din țară și străinătate; Activitatea studenţească și de voluntariat; Contribuția la creşterea vizibilităţii universității pe plan naţional şi internaţional; Implicarea în activitatea administrativă; Parteneriat antreprenorial de succes; Studenții UVVG în lupta cu pandemia COVID-19; Angajatul anului.
„Sunt onorată să vă transmit felicitări tuturor premiaților pentru rezultatele remarcabile obținute. Doresc să mulțumesc în mod deosebit tuturor celor care s-au implicat în lupta împotriva coronavirus printr-un parteneriat și voluntariat de calitate pentru sănătate: Fundației Universitare «Vasile Goldiș» din Arad, Institutului de Științe ale Vieții «Aurel Ardelean», colegilor și studenților voluntari, care au dat dovadă de implicare în această perioadă dificilă pe care o traversăm”, a precizat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Cei prezenți au participat și la o slujbă de pomenire, în memoria profesorului Aurel Ardelean, în Campusul Universitar „Vasile Goldiș”.
Lasă un comentariu