Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad participă la a doua ediție a primului târg educațional digital din România

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad participă la a doua ediție a primului târg educațional digital din România

Continuând tradiţia ultimilor ani şi adaptându-se cerinţelor actuale, în care digitalizarea este la mare preţ, Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiş” din Arad participă și la a doua ediție a primei expoziții educaționale ce reunește, în mediul online, universitățile și educatorii din România cu tinerii dornici să se dezvolte personal și profesional.

Astfel, în perioada 4-5 septembrie 2020, UVVG Arad va fi vizibilă cu ofertele educaţionale pentru programe de licenţă (41, la număr), masterat (25) şi doctorat (2), din cadrul celor șase facultăţi: Facultatea de Medicină; Facultatea de Medicină Dentară; Facultatea de Farmacie; Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Educaţie Fizică şi Sport; Facultatea de Ştiinţe Economice, Informatică şi Inginerie; Facultatea de Ştiinţe Juridice, la târgul virtual HE.RO – High Edu Romania. Accesul vizitatorilor pe platforma online este gratuit și se face prin înregistrare și logare pe www.vefromania.com HE.RO

Virtual Exhibition este locul unde vizitatorii pot să obțină gratuit informații reale despre studiul universitar chiar de la reprezentanți ai universităților.

Astfel, profesorii vor prezenta programele de studiu pentru toate nivelurile (cursuri, licență, master, doctorat, cercetare), iar asociațiile de studenți, elevi și educatori vor expune proiecte extracurriculare, internshipuri și de voluntariat.

Părinții și tinerii, începând din anii de liceu și pana la masteranzi, găsesc la HE.RO Virtual Exhibition informații despre programele de studiu și procedurile de admitere, precum și despre oportunitățile de dezvoltare personală și profesională, consiliere gratuită, informații despre internship, burse și finanțări, oportunități de angajare și voluntariat în timpul studiilor, precum și prezentări atractive.

În plus, tinerii vor beneficia de consiliere educațională și vocațională gratuită.

Vor exista premii și surprize pentru vizitatorii care vor interacționa cu reprezentanții expozanților și care vor participa la seminarii.

După încheierea târgului, site-ul VEF ROMANIA va fi deschis pentru încă 14 zile pentru vizitare, iar informațiile vor putea fi în continuare încărcate de către participanți și vor fi disponibile la standuri.

Nevoia de evoluție și performanță în noile condiții sociale ne-a inspirat să participăm la acest târg educațional virtual, care adună exclusiv universități și educatori din România. Avantajul de a pune la dispoziția vizitatorilor programele educaționale ale facultăților universităţii noastre, din mai multe domenii de studiu, accesibile cu un singur click, fără bariere materiale, de timp sau spațiu este important atât pentru noi, cât și pentru viitorii studenți UVVG Arad” – declară prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.