Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și Universitatea „Aurel Vlaicu” au deschis împreună anul universitar arădean 2016 – 2017

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și Universitatea „Aurel Vlaicu” au deschis împreună anul universitar arădean 2016 – 2017

Eveniment memorabil pentru mediul academic arădean, luni, 3 octombrie 2016, prilejuit de deschiderea anului universitar 2016-2017, împreună, de către cele două Universități arădene, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și Universitatea „Aurel Vlaicu”.

Manifestările de amploare dedicate începutului de an universitar în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, au debutat la monumentul marelui patriot român, Vasile Goldiș, cu depuneri de coroane și un Te-Deum oficiat de un sobor de preoţi condus de Arhiepiscopul Aradului Timotei Seviciu.

deschidere-uav-uvvg-2

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat, la Monumentul marelui patriot român Vasile Goldiș, faptul că deschiderea noului an universitar 2016-2017, marchează începerea manifestărilor ştiinţifice şi culturale dedicate apropierii Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918: „Aducem un profund omagiu distinsului cărturar şi om politic Vasile Goldiș, patronul spiritual al Universității noastre pentru contribuţia sa la realizarea Marelui Act istoric. Lider naţional, ideolog, om politic, vizionar, corifeu al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Vasile Goldiş a fost în acelaşi timp un eminent om de cultură, membru de onoare al Academiei Române. Personalitatea europeană a lui Vasile Goldiş poartă însemnele unui profund umanism. Dintre manifestările cultural ştiinţifice prin care Aradul se pregăteşte să comemoreze Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, consemnăm organizarea de către Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad, Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad şi revista Studii de Ştiinţă şi Cultură, în perioada 27 – 28 octombrie 2016 a Colocviului Internaţional Europa: centru şi margine, cooperare culturală transfrontalieră, care are ca temă de dezbatere: Aradul, Prima Capitală a Marii Unirii – la care şi-au anunţat participarea istorici şi profesori de la mai multe universităţi din Transilvania şi Banat. Prin întreaga sa opera Vasile Goldiş, arhitectul Marii Uniri, poate sluji celor tineri ca exemplu viu de dăruire pentru neamul nostru şi cultura românească”.

Sala Sporturilor din Arad a găzduit deschiderea oficială a anului academic pentru cele două Universităţi Arădene, în prezența prof. univ.dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” și prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, alături de reprezentanți ai autorităților locale și județene, dintre care îi amintim pe următorii invitați: Ovidiu Marius Miclea, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Corina Sanda Corbaciu, prim procuror adjunct, ing. Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, Cosmin Pribac, prefectul județului Arad, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Claudia Boghicevici, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, prof. Claudius Mladin, inspector general al Inspectoratului Școlar Arad, ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, ing. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț și Industrie Arad, Florin Vasiloni, consul general al României la Gyula, oameni politici, dintre care îi amintim pe Dorel Căprar, Mihai Fifor, Mihăiță Calimente, Ion Șcheau, Marin Lupaș, Tiberiu Dekany, numeroase cadre didactice, studenți, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi, părinți și absolvenți ALUMNI-UVVG.

deschidere-uav-uvvg

În deschiderea festivității, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a transmis salutul conducerii Universității tuturor celor prezenți și a urat bun venit bobocilor, în cadrul comunității academice a UVVG. „Este o onoare pentru mine, în calitate de rector, reprezentant al comunității academice a Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad, să vă adresez salutul întregii conduceri a Universității, a Senatului și a întregului corp academic. În primul rând, un bun venit bobocilor din anul I, dar și cadrelor didactice, studenților, masteranzilor, doctoranzilor, postdoctoranzilor și întregului corp tehnic-administrativ, multă sănătate, mult succes și împliniri în noul an universitar. Dragi boboci, pășiți într-o nouă lume, în care toți, profesori, asistenți, colaboratori didactici, tehnicieni, secretari, dar și cei din anii superiori, vă vor acompania în demersul vostru. Ambele universități arădene au cifre de școlarizare de mii de locuri, iar oferta noastră combinată acoperă peste o duzină de domenii fundamentale pentru societatea românească, în contextul actual tot mai competitiv. Amprenta puternică lăsată de peste 98.000 de absolvenţi ai UVVG tinde să estompeze o realitate de care, însă, noi suntem deplin conștienți: Universitatea este copilul unei fundații create pentru a genera premisele dezvoltării economice, sociale și culturale a Aradului. Fundația Universitară Vasile Goldiș a fost și continuă să fie proiectul unei elite locale în care se regăseau personalități cu putere de decizie susținute de expertiza și angajamentul peren al celor mai importante instituții din oraș. După 26 de ani de viață academică, această legătură cu viața concitadinilor noștri este mai prezentă decât oricând. Universitatea simte că, alături de administrație și instituțiile cheie arădene trece de la adolescența dezvoltării impetuoase la etapa maturității, în care proiectele trebuie consolidate împreună cu partenerii locali, naționali și internaționali”, a precizat prof. univ. dr, Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu”, a precizat: „Vă transmit tuturor bun venit, un an mai bun, plin de împliniri, tuturor și în special bobocilor care se află pentru prima oară în mijlocul nostru. Ei sunt mândria noastră și ei vor duce mai departe numele Universității Aurel Vlaicu. Le mulțumesc tuturor colegilor mei, care au fost alături de noi la începerea anului universitar, celor care și-au pus amprenta pe această universitate și pe viitorul ei. Vă doresc tuturor un an universitar mai bun și să ne ajute Dumnezeu să ne vedem și la final de an cu realizări”.

Cosmin Pribac, prefectul județului Arad, a subliniat faptul că „mediul academic arădean oferă semnalul unei colaborări binevenite pentru societatea noastră. Asistăm la deschiderea în comun a anului universitar, pentru cele două universități arădene, ambele devenind în ultimii ani instituții foarte importante pentru Arad și pentru întreaga regiune de Vest a țării. Universitatea de Vest Vasile Goldiș și Universitatea Aurel Vlaicu au reușit să pună Aradul pe harta orașelor importante ale țării, oferindu-i acestuia titlul de oraș universitar. Tinerilor arădeni, cele două universități, le-au oferit posibilitatea de a-și dezvolta competențele profesionale în oraşul lor de reședință, cu cheltuieli mult mai reduse și la cel puțin aceleași standarde educaţionale. Prin programele de învățământ oferite studenţilor, programe orientate spre piața muncii din regiune, prin înalta calificare a cadrelor didactice, ambele universităţi arădene au reuşit să se impună, să atragă cât mai mulți studenți din țară și străinătate și să se dezvolte constant în ultimii 25 de ani, atât în privința domeniilor de învățământ, cât și în privinţa bazei materiale. Începem împreună anul universitar și este o onoare deosebită pentru mine să vă pot transmite tuturor cele mai puternice urări de succes”.

Claudius Mladin, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Arad, a declarat: „În numele Inspectoratului Școlar Județean Arad transmit urările noastre de bine multă sănătate, succes în tot ceea ce ați pornit să întreprindeți. În numele colegilor din mediul preuniversitar, aduc salutul nostru întregii activităţi academice desfășurate de către dumneavoastră, cele două prestigioase Universități, Universitatea de Vest Vasile Goldiș și Universitatea Aurel Vlaicu. Nu în ultimul rând, vă transmit un îndemn la coeziune, unirea tuturor forțelor, atât a mediului de afaceri, a mediului economic, a întregii administraţii pentru desăvârşirea a ceea ce astăzi ne propunem să realizăm în următoarea perioadă. Studenților le urez multă sănătate și fie ca pregătirea lor să îi ducă acolo unde își propun”.

Florin Vasiloni, consul general al României la Gyula, a mulțumit universităților arădene pentru implicarea în procesul de menținere a identității culturale, etnice, lingvistice și religioase a comunității istorice românești din Ungaria: „Este o onoare deosebită să fiu prezent din nou la acest moment important. Aradul este, prin excelență, un oraș al Unirii. Faptul că astăzi cele două universități îşi dau mâna sub cupola educației, unității și a viitorului, este un semnal extraordinar”.

Un moment important a fost reprezentat de semnarea protocolului de colaborare dintre Universitățile arădene – Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad.

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Județean Arad, a declarat: „Felicit studenții pentru că au ales universitățile arădene, universități pe care administrația locală le susţine și le apreciază, cu deschidere internațională și cu cadre didactice care au confirmat în domeniile lor. În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, un obiectiv important pentru mine este să păstrăm în Arad tinerii talentați, să vă oferim o școală bună și locuri de muncă tentante, unde să fiți apreciați și respectați. În perioada următoare, datorită acestui protocol, ne vom vedea mai des, atât la Consiliul Județean, cât și la Primăria municipiului și la unitățile din subordinea noastră, pentru că oferim celor două Universităţi o platformă practică, oportunitatea de a vă forma ca specialiști și mai buni, încă din școală. Pe lângă cunoștințele teoretice pe care le veți dobândi la Universități, noi vă oferim posibilitatea de a pune în practică aceste cunoștințe”.

Prof. univ. dr Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a declarat: „Vă mulțumim pentru faptul că ați participat într-un număr atât de mare la această deschidere festivă. Celebrarea începutului de an universitar s-a desfășurat conform tradiției ambelor Universități. Deschiderea a început în cadrul Universității noastre cu omagiul adus la statuia lui Vasile Goldiș și a continuat cu deschiderea festivă în prezența autorităților locale, cadre didactice, studenți și invitați din țară și de peste hotare. Ne-au onorat și foarte mulți elevi și directori de licee, cărora vreau să le mulțumesc pentru prezenţă. Este o colaborare, un parteneriat academic între cele două Universități pe lina de proiecte comune de cercetare”.

deschidere-uav-uvvg-4

Cu ocazia manifestării, primarul Gheorghe Falcă i-a oferit prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator și președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, eșarfa inscripţionată „Cetățean de Onoare al Aradului”, pentru contribuțiile aduse la dezvoltarea învățământului arădean și a culturii Aradului.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a declarat: „Această distincție mă onorează în mod deosebit prin faptul că văd în ea o apreciere a Universității pe care am creat-o împreună cu un grup de intelectuali arădeni, nu de unul singur. A fost munca colegilor mei și pe mai departe, fără acești colegi nu puteam răzbi. Mă bucur pentru ea și voi căuta să confirm și pe mai departe așa cum voi putea, prin experienţa pe care am acumulat-o în cei 26 de ani, pentru a merge mai departe în lupta de a intra într-o Europă academică, care pune preț pe predare, învățare, evaluare și inovare. Am ajuns și noi în unele domenii pe vârful ascendent al meritelor academice. Printre cei aproape 100.000 de absolvenți pe care i-a dat Universitatea, cu sprijinul autorităţilor locale, dar fără nici un ban de la stat sau de la minister, au ajuns oameni destoinici care conduc întreprinderi de mare performanţă, dar și șapte miniștri. Aduc mulțumiri autorităților locale prezente și celor care au condus municipiul și județul înainte. Ne-au fost un sprijin de nădejde, ne-au ajutat în momentele dificile și în momentele favorabile care există în viața fiecărui om. Universitatea de Vest Vasile Goldiș, având ca patron pe părintele națiunii române Vasile Goldiș, îi va continua drumul de luptă, drumul de a crea valori naționale și sunt convins că actualii mei colegi, noul rector al Universității noastre, Senatul Universității și celelalte organisme, împreună cu experienţa de care dispunem, vor avea succese pe măsura așteptărilor.”

„A fost o zi mare pentru cele două universități arădene. Politica și strategia Universităţii de Vest Vasile Goldiș și a Fundației Universitare a fost întotdeauna una de prietenie și de sprijin reciproc, o politică în care studenţii să fie beneficiari. Prin semnarea protocolului de colaborare între Consiliul Județean, Primăria municipiului Arad și cele două Universități, se vor ridica foarte mult standardele de calitate ale activităților antreprenoriale, dar și în alte domenii, sportiv, cultural, de colaborare a ligilor studențești. Le felicit pe cele două doamne rector urez succes noului centru academic universitar al Aradului”, a mai precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Daniel Albu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.