Urmaşul lui Falcă

Urmaşul lui Falcă

În iulie 2014, Gheorghe Falcă spunea că-şi caută „urmaş” la Primărie. Adică, o persoană care să-i ia locul, după ce el, sătul de atâta administraţie locală, îşi va lua zborul spre Bucureşti, să aplice pe spatele românilor ceea ce arădenii au simţit pe pielea lor.

De atunci şi până acum, Falcă tot caută persoana respectivă, fără însă a o găsi. Sau, poate că a găsit-o, dar nu face public acest lucru.

Convins că va câştiga alegerile pentru un nou mandat de primar, Falcă nu se grăbeşte să-şi desemneze „urmaşul”. Va muta în acest sens abia în toamnă, dacă va face pasul spre Camera Deputaţilor. Atunci, categoric, va trebui să-l desemneze pe cel pe care-l consideră potenţialul său „urmaş”. Potenţial, pentru că „urmaşul” va avea de câştigat nişte alegeri. Până atunci, va conduce oraşul, cel mai probabil, din postura de viceprimar. Cine va fi acesta, rămâne de văzut. Cert este că Falcă nu are prea multe opţiuni decât dacă intenţionează să aducă pe cineva din afară, caz în care viceprimarul urmează să rămână viceprimar. Revenind la opţiunile interne, lista lui Falcă e scurtă. Geanina Pistru, cea care a sperat şi căreia Falcă i-a dat, poate, speranţe că-i va fi „urmaşă”, are probleme de incompatibilitate. Lucian Riviş Tipei, un alt preferat al lui Falcă, are şi el probleme de imagine, astfel încât e posibil să fie sărit din schemă. Şi atunci? Două sunt numele care atrag atenţia de pe lista PNL pentru Consiliul Local Municipal: Călin Bibarţ şi Sergiu Bîlcea, ambii regăsindu-se şi pe lista de candidaţi la Consiliul Judeţean Arad, semn că sunt cei mai importanţi candidaţi aruncaţi în luptă de partid. Dacă Bibarţ, fost prefect, este exponentul fostului PDL, Bîlcea provine din fostul PNL, ambii cu toatele relele şi bunele care derivă de aici şi care în politică sunt relative. Dacă pe Bibarţ îl ştim bine, îl identificăm ca făcând parte din „sistem”, Bîlcea reprezintă altceva, fiind atipic din acest punct de vedere. Acesta se apropie mai degrabă de prototipul omului care întruneşte calităţile pe care le vrea societatea civilă de la un ales. Este tânăr, provine din mediul de afaceri şi nu are schelete în dulap. Se mulează pe prototipul construit de focus-grupurile care au încercat, în această perioadă (în special după drama de la Colectiv), să răspundă aşteptărilor pe care le au cetăţenii de la clasa politică. Făcând o paralelă, pe acelaşi model, PSD Arad a preferat să-l susţină la alegeri pe Sebastian Bulumac, în detrimentul unui candidat propriu. Şi el este tânăr, vine tot din mediul de afaceri şi, la fel, nu are schelete în dulap.

Revenind la Falcă, acesta are, deci, puţine opţiuni în ceea ce priveşte desemnarea „urmaşului”. Şi nici cu timpul nu stă prea bine: Se poate hotărî maxim până-n toamnă. Şi asta dacă nu cumva vor ieşi arădenii în număr mare la vot, să-l trimită mai repede la plimbare din fotoliul de primar, caz în care urmaşul său va fi altul!

  1. Falca va fi urmasul lui Falca

    Raspunde
  2. Bälcea e un accident genetic, doar privindu-i fruntea realizați că are un intelect limitat. Căsătorit bine, a dat de mălai după care a făcut pe șoferul pe la pnlul vechi si hop gata prototipul politicianului dorit de societatea civilă. Jenant și penibil

    Raspunde
  3. om vedea, caci nimeni nu-i de neinlocuit

    Raspunde
  4. Nu mai căutați. Urmașul e Ando. Nu e clar? Puneți cap la cap evoluțiile din ultimul an.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.