În Parlamentul European, World Cancer Day (ziua mondială contra cancerului) nu este sărbătorită prin discursuri politice, prin cuvinte goale.
Este ziua în care s-a lansat programul „Europe’sBeating Cancer Plan”, un program ambițios care dorește să ridice standardele luptei împotriva cancerului la un nivel foarte înalt în toată Europa, se arată într-un comunicat al USR Arad.
„Să nu credeți că sunt singurul care se gândește la România. Președinta Comisiei Europene, Ursula Von DerLeyen, spunea că «N-ar trebui să conteze unde ești născut sau unde trăiești» pentru a avea șansa să învingi cancerul. Pentru a exemplifica, a mai adăugat că riscul de a muri este de 16 ori mai mare pentru o femeie care suferă de cancer cervical (cancer de col uterin) în România decât pentru o femeie care suferă de aceeași boală în Italia. Președinta Comisiei Europene a menționat astăzi importanța unei alimentații sănătoase care poate fi îmbunătățită printr-un sistem eficient de etichetare alimentară, ceea ce încercăm eu și alți colegi din Parlamentul European de când am început acest mandat. Comisarul European pe sănătate, StellaKyriakydes, vorbind despre inegalitatea sistemelor de sănătate, spunea că există o țară în Europa în care doar 0,2% dintre bolnavii de cancer sunt descoperiți în urma screening-ului”, declară Vlad Botoș, europarlamentar al USR PLUS.
„Da, România nu a fost un bun exemplu nici de această dată, însă acest program dorește să aducă echitate din punct de vedere medical în toate statele membre ale Uniunii Europene, iar eu voi face tot ce pot pentru a-mi aduce contribuția. Trebuie, însă, să vă alăturați și voi acestui efort!Astăzi a fost lansată consultarea publică ce va dura 9 luni și va sta la baza măsurilor care vor fi cuprinse în acest program. Pe #EUCancerPlan sunt invitați să intre toți cei care au sau au avut contact cu această boală devastatoare, de la doctori în oncologie, specialiști în diferite domenii medicale, la bolnavi și supraviețuitori ai cancerului și chiar familiile lor. Pentru ca programul să reflecte realitățile românești, pentru a răspunde nevoilor specifice țării noastre, trebuie să ne asumam responsabilitatea de a contribui.Avem sprijin și oamenii vor să lupte pentru noi. Haideți să facem din România o țară ca afară!”, susține Vlad Botoș.
Lasă un comentariu