USR Arad condamnă votul Parlamentului, care a dat „liber la jaful pădurilor”

USR Arad condamnă votul Parlamentului, care a dat „liber la jaful pădurilor”

Reprezentanţii USR Arad condamnă, într-un comunicat de presă, desfiinţarea de către parlamentari a unor măsuri menite a stăvili jaful care se petrece în pădurile României.

Potrivit comunicatului, OUG 51/2016 stabilea amenzi prohibitive pentru tăierile ilegale de păduri. Alături de măsuri corespunzătoare a Inspectorului Pădurii, ordonanța a condus la o scădere considerabilă a infracțiunilor din domeniul forestier.

„În ciuda acestor evidențe, la începutul săptămânii, parlamentarii majorității PSD-ALDE-UDMR, cu indiferența opoziției PNL și PMP, au votat în plen desființarea acestor măsuri, inclusiv reducerea cu până la 10 ori a amenzilor pentru tăierile ilegale de material lemnos.

Guvernul Cioloș a mers în dispozițiile ordonanței până la confiscarea lemnului și a mașinilor, dar și sancțiuni pentru personalul silvic care de multe ori a fost complice la jaful din păduri. Chiar dacă USR a avertizat încă din luna februarie asupra efectelor reîntoarcerii la amenzile prea permisive de dinainte, în ședința de plen din 16 mai, partidele tradiționale au făcut front comun pentru micșorarea amenzilor și îngreunarea confiscării camioanelor ce transportă material lemnos furat. Doar parlamentarii USR s-au opus în bloc la reducerea sau eliminarea de facto a prevederilor OUG 51.

De acum, nu vor mai fi amendați cei care depășesc cu până la 3% cantitatea de lemn aprobată pentru tăiere, ci avertizați. Parlamentarii au redus inclusiv amenda minimă de la 20 mii de lei la 2 mii de lei. Mass-media estimează că la nivelul micșorat de parlamentari sancțiunile pot fi acoperite din vânzarea doar a unui singur camion cu lemne furate. Parlamentarii au găsit scuze incredibile pentru tăierile ilegale atât timp cât hoții vor putea masca operațiunile sub denumirea de «produse accidentale». Legea se află la președintele Iohannis pentru promulgare”, se arată în comunicatul USR Arad.

„Am luat cuvântul în plenul Parlamentului în martie, încercând să explic că mafia lemnului a fost lovită de OUG 51/2016 tocmai prin sancțiunile usturătoare. Nu am crezut că vor avea atâta tupeu încât să reducă amenzile de 10 ori! Au desființat Ordonanța care apăra pădurile, cât au mai rămas din ele, i-au scăpat pe penalii din păduri și au dat efectiv liber jafului din păduri”, a declarat Sergiu Vlad, deputat USR.

  1. Cum ma sa „reducerea cu până la 10 ori a amenzilor pentru tăierile ilegale de material lemnos.” SUNTETI RETARDATI ?!?!!?!?!?!?!?!?!?!?!?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.