În mijlocul discuțiilor privind salarizarea angajaților din administrația locală, USR Arad propune o alternativă de îmbunătățire managerială. Organizația arădeană ia în vizor Poliția Locală, o instituție cu personal numeros dar, potrivit acestora, cu rezultate puține. Măsura propusă de Uniunea Salvați România presupune schimbarea vechiului stil de a recompensa numărul de amenzi cu un sistem modern, care include evaluarea bazată pe rezultate, de exemplu mai puține acte de vandalism în parcuri, dar și gradul de mulțumire a publicului.
Administrația locală din toată țara trece printr-un șir de modificări, cauzate de noile grile de salarizare ale mult criticatei Legi a salarizării unitare. În consecință, la Arad municipalitatea face mutări de personal în cadrul instituțiilor din subordine, pe care le reorganizează. Una dintre acestea – Poliția Locală, devine direcție în cadrul Primăriei și pierde statutul de instituție de sine stătătoare. Iar schimbarea se oprește aici, fără a atinge managementul și implicit rezultatele.
USR consideră că atâta timp cât se dorește o reașezare instituțională, trebuie avută în vedere și performanța acesteia. În ce privește Poliția Locală, aceasta trebuie să adopte un alt tip de administrare, care să se bazeze pe un nou set de criterii de evaluare. Performanța polițiștilor locali nu poate fi contabilizată în funcție de numărul de procese-verbale de contravenție încheiate, ci în raport cu efectele acțiunilor întreprinse. USR Arad propune administrației locale să țină cont de rezultatele vizibile ale Poliției Locale: parcuri protejate și ferite de distrugere, trafic mai sigur, străzi mai curate. Acest lucru se poate evalua la fața locului dar și în gradul de satisfacție a beneficiarului, adică al arădenilor,
Florin Stana, USR Arad: „Poliția Locală trebuie să avanseze, nu mai poate sta cu un management din secolul trecut. A evalua performanețele unei instituții după numărul de amenzi emise nu este doar rudimentar dar și ineficient. Dacă vrea să ajungă în secolul 21, administrația locală trebuie să dea dovadă că știe să implementeze un sistem de conducere orientat către rezultate. Chiar dacă intră direct în subordinea Primăriei, polițiștii locali trebuie să înțeleagă că ei lucrează pentru arădeni, nu pentru primar. Așadar, pe primul loc trebuie să stea gradul de satisfacție al cetățenilor, nu al politicienilor.”
politia locala ar trebui restructurata din temelii