USR Arad anunță că și-a desemnat democratic, prin vot intern, candidații pentru Primăria și Consiliul Local Arad.
Membrii USR Arad au fost convocați la vot sâmbătă, 24 februarie, pentru a decide candidații partidului pentru Primăria Arad și Consiliul Local. După dezbaterea internă de vineri seara, candidații au fost validați nominal, conform Statutului, în seara zilei de luni, 26 februarie.
Adrian Wiener, actual deputat USR Arad, a fost ales candidatul USR pentru funcția de Primar al Municipiului Arad. Acesta a câștigat competiția internă în fața consilierului local Dorian Curcanu, obținând susținerea majoritară a membrilor USR Arad.
Tot sâmbătă, 24 februarie, membrii USR Arad au votat și lista candidaților pentru Consiliul Local Arad, validată ulterior de forul județean de decizie, conform Statului partidului. În ordinea stabilită prin votul membrilor USR Arad, primele nume din listă sunt următoarele:
Daniela-Arieta Săbău (actual consilier local)
Dorian Curcanu (actual consilier local)
Sergiu Vlad (senator USR)
Cătălin Costea (actual consilier local)
Florica Țărnău
Dan Ciobanu
Ciprian Vornicu
Emanuela Tătar-Ghiș
Nicolae Marincei
Ladislau Szoke
Florin Stana (actual consilier local)
Iulian Dronca
Gabriel Pataki
„Sunt onorat să intru în această bătălie vitală pentru soarta orașului. În 2024 nu ne mai putem permite să lăsăm orașul pe mâinile lor. Aradul este capturat de 20 de ani de o structură politică profund coruptă, decuplată de interesul public, cu comportament de clan. Multă lume i-a votat, crezând că astfel, se opune PSD-ului lui Dragnea, Năstase, Iliescu. Acum, liberalii s-au unit cu PSD-ul, creând partidul unic. Este cea mai mare amenințare pentru democrație pe care a văzut-o România după 1989. Candidez la Primăria Arad pentru că nu vreau să îmi plece copiii din țară. Pentru că nu pot să stau cu mâinile-n sân. E aproape o reacție de apărare. Pentru că merităm mai mult. Cu toții. Pentru că știu că putem să ne facem bine. Împreună. Acasă”, declarat Adrian Wiener.
„USR Arad reconfirmă angajamentul său față de principiile transparenței și participării democratice în procesul de selecție a candidaților. Nevoile și speranțele arădenilor sunt centrale în angajamentul USR Arad pentru o administrație locală responsabilă și eficientă”, precizează reprezentanții USR Arad.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Dar unde-i Codrin Vlad, un consilier municipal foarte apreciat?