USR Arad va susține în Parlament dreptul animalelor

USR Arad va susține în Parlament dreptul animalelor

Uniunea Salvați România este cotată cu tot mai multă încredere în ultimele sondaje de opinie, ajungând la un procent cu două cifre, chiar concurând pe aceeași poziție cu PNL printre cei hotărâți să iasă la vot. La rândul lor, tot mai mulți arădeni își arată susținerea formațiunii nou înființate. Printre aceștia se află și reprezentanți de seamă ai apărării drepturilor animalelor.

În România anului 2016, zilnic se înregistrează aproximativ şase cazuri de maltratare, schingiuire, mutilare, otrăvire sau omorâre prin violenţă a animalelor. Conform statisticilor, în 2011, numărul cazurilor de animale maltratate era la jumătate. Foarte puţini din autorii acestor acte de cruzime ajung să dea socoteală în faţa legii, şi cei mai mulţi dintre ei se aleg doar cu o amendă.

România a devenit iadul animalelor.

La nivel local, Poliţia Animalelor a aplicat în 2015, 13 amenzi pentru abandon de animale şi maltratare şi a întocmit doar două dosare penale.

În acest an, până la sfârşitul lunii seprembrie, în Arad au fost aplicate 14 amenzi.

Dacă începutul anului a fost marcat de cazul căţelului din Felnac, lovit cu toporul şi abandonat la marginea drumului, 2016 se încheie cu o situaţie cel puţin la fel de revoltătoare, a căţeluşei gestante, din Ghioroc, a cărei stăpâne i-a dat să înghita zeci de ace. Între cele două cazuri s-au înregistrat zeci de  situaţii de rele tratamente, animale bătute, abandonate, înfometate şi chiar omorâte.

Nu putem rămâne pasivi şi trebuie să ne implicăm pentru a stopa violenţa asupra animalelor. Situaţia foarte gravă şi aşa poate degenera, iar de la violenţa faţa de animale până la violenţa faţă de oameni este doar un pas mic.  Pentru că oricine este crud faţă de animale nu poate fi bun faţă de oameni.

Milităm pentru o legislaţie clară şi sancționarea aspră a oamenilor care produc acte de cruzime față de animale, dar și a celor iresponsabili care adoptă animale pentru a le abandona apoi pe străzi.

Organizația arădeană mulțumește diverselor grupuri și organizații pentru sprijinul acordat și promite că se va implica în mod serios pentru ca legea privind drepturile animalelor să fie aplicată, iar pedepsele pentru încălcarea acesteia să crească. Candidații USR Arad propun următoarele soluții:

– Sancționarea mai aspră a oamenilor care produc acte de cruzime față de animale dar și a celor iresponsabili care adoptă animale pentru a le abandona apoi pe străzi.

– Obligarea autorităților locale de a steriliza câinii fără adăpost și a prezenta transparent din oficiu operațiunile desfășurate în acest sens.

– Protejarea fondului cinegetic prin reducerea numărului permis de animale sălbatice vânate (reducerea cotelor de recoltă).

  1. Probabil ca acest partiduleț condus de acest domn N.D.
    își închipuie că unii semeni din păturile sărace o duc mai bine decât unii câini și nu trebuie băgați în seamă, se înșeală.Mai bine s-ar ocupa mai mult de aspectele sociale nerezolvate din societatea românească și de bunăstarea tuturor celor defavorizați și pe urmă de câini și pisici.

    Raspunde
  2. Grija pentru animale este o nișă încă neocupată. Probabil speculanții strategici ai USR-lui s-au gândit că au nevoie și ei de un mesaj iar cel mai potrivit ăsta li s-a nimerit. Să-i voteze atunci câinii și pisicile. Poate și păduchii că doar și ei fac parte din acest regn. Nu-i așa domnule Dan. subcăpitan de plai?

    Raspunde
  3. de ce numai dreptul? de ce nu si stangul animalelor???

    Raspunde
  4. vrajeala
    se vor ingrijii de ciolan
    i-si vor vota cat mai multe drepturi speciale
    iar cei care nu vor sfarsii mandatul la beciul domnesc
    vor fii mai bogatii cu cateva case si niste verzisori pusi la saltea pentru zile negre

    Raspunde
  5. Am si eu niste soareci la tara, astept sa vina niste baieti de la USR sa se ocupe de ei. Din lipsa de idei, din amatorism USR-asii astia de la Arad dau cu bata-n balta. Asteptam sa va ocupati si de electori ca na cateii, pisicutele nu voteaza!!!

    Raspunde
  6. USR ARAD este sigurul partid ai carui membrii nu au mai facut politica deci nu pot fi numiti ,,traseisti”; ,,ciolanari”, ,,fripturisti”. Sunt tineri, extrem de bine pregatiti, scoliti la studii inalte, majoritatea in strainatate la universitati de prestigiu. fara a fii implicati pina acum in cloaca din aceasta tara.Postaveanu, Vlad Botos, Stan, Wiener, Sergiu Vlad, au fost pina acum voci marcante ale societatii civile dr s-au hotarat sa faca pasul spre politica in speranta de a o eradica de mizerii. Sunt sustinuti de o echipa puternica/ Cosmin Galu, C. Cristea si altii care stiu nevoile Aradului si mai ales cum sa le rezolve. Prin apararea drepturilor animalelor ne afiliem la valorile europene pe care ar fi trebuit sa le imbratsam odata cu aderarea in UE, dar niciodata nu e prea tarziu. Felicitari USR pentru initiativa.

    Raspunde
  7. Si eu votez tot cu USR deoarece este singura grupare politica cu candidati provenind din societatea civila sii nu cea politica , membrii USR nu au mai facut politica, sunt tineri , pregatiti, capabili si departe de interese oculte.

    Raspunde
  8. Botos nu este traseist doar nu a trecut prin PNL si Forta Civica, Weiner nu a trecut prin M10, Ion Stan – Partidul Noua Republica! Niciunul nu a facut politica!

    Raspunde
  9. Usr e singura forță viabilă.nu am auzit de nouă republica sau de forță civică iar episodul pnl practic nu există,a fost desemnat de societatea civilă să monitorizeze partidul dar odată ce semnalele sale privitoare la corupție au început să apară în presă liberă nu a mai fost lăsat să participe la ședințe mai ales la cele. ,de taina”.în Usr avem de a face cu membrii excelent pregătiti ,care vin din societatea civilă iar asta deranjează pe corupti

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.