USR: Până la sfârșitul lunii septembrie, Primăria a cheltuit DOAR 14,2% din bugetul anual alocat pentru investiții

USR: Până la sfârșitul lunii septembrie, Primăria a cheltuit DOAR 14,2% din bugetul anual alocat pentru investiții

USR Arad continuă activitatea de monitorizare a executării proiectelor de investiții ale municipiului Arad în cursul anului 2018. La finele lunii septembrie  au fost cheltuite 40,5 din cele 285 de milioane de lei bugetate, reprezentând 14,2%, spun cei de la USR Arad.

Începând cu acest an, USR Arad a determinat lunar raportul între sumele planificate în bugetul local pentru a fi cheltuite în 2018 și cele efectiv plătite de la începutul anului. Astfel, în primele trei trimestre ale anului (lunile ianuarie – septembrie), administrația locală a cheltuit 40,5 milioane de lei. Progresul înregistrat este insuficient pentru a asigura implementarea proiectelor angajate până la finele anului, precum și pentru a evita înregistrarea unor excedente care să atragă penalizări financiare, se arată într-un comunicat de presă al USR Arad.

Am primit recent datele privitoare la execuția proiectelor de investiții pentru primele trei trimestre ale anului în curs. Chiar dacă lunile de vară au adus o dublare a banilor cheltuiți de primărie, dacă ne raportăm la totalul planificat și asumat de administrația locală stăm foarte prost în continuare. Consiliul Local Arad a dat pe mâna primarului 285 de milioane de lei pentru dezvoltarea orașului în anul 2018. Din acești bani, au fost cheltuiți mai puțin de 15%, consecința fiind privarea arădenilor de infrastructură, de dezvoltare. Nu în ultimul rând este important să cheltuim banii colectați de la cetățeni pentru a putea beneficia în continuare de finanțarea de la bugetul național. Riscăm să repetăm situația de anul trecut, când orașul a pierdut 46 de milioane de lei pentru că sumele alocate pentru investiții nu au fost cheltuite, a declarat Sergiu Vlad, deputat al USR Arad.

 

  1. Analizați mai la obiect în comunicatele dumneavoastră situația reală; cât este excedentul orașului și ce s-ar fi putut face cu acești bani pentru comunitate: bazinul de polo, stadionul Francisc Neuman, renovarea teatrului vechi și a altor clădiri istorice, schimbarea parcului de tramvaiei și multe altele. Sunt prea sterile comunicatele date, arătați mai bine arădenilor ce s-ar fi putut face pentru oraș din banii lor dacă er fi existat competență.

    Raspunde
  2. Este clar ca se va repeta ce sa intamplat anul trecut cand banii nefolositi au fost luati de guvern si dati la altii mai harnici ca noi . Sant de acord cu asfaltarea , dar in multe locuri mai importante ale orasului trebuia sa se puna piatra ornamentala colorata, un exemplu ar fi zona garii , parcurile ….

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.